Reactualizat la:

Investiţii tratate ca la piaţă

Investiţii tratate ca la piaţă
REŞIŢA – Primarul Reşiţei acuză: „Nu e normal ca interesele reşiţenilor să fie tratate cu superficialitate“!

 (53 comentarii)

Rectifica

Chiar dacă promitea mari dezvăluiri despre personajele şi formaţiunile care frânează proiectele leagănului siderurgiei româneşti, primarul Mihai Stepanescu n-a vorbit decât despre un singur proiect care a tot stagnat şi a intrat în întârziere: „Realizarea unui obiectiv care trenează de foarte mult timp: Piaţa Reşiţa Sud. Am garantat această lucrare cu un credit! Această societate care a construit şi Centrul civic, şi blocuri nefuncţionale, n-a putut finaliza aceste lucrări. I s-au perceput penalităţi pentru că nu este normal ca interesele reşiţenilor să fie tratate cu superficialitate“.

Edilul-şef al Reşiţei a mai amintit şi despre garanţiile de participare şi bună execuţie, dar şi despre subiectul uşilor de termopan de câte 20.000 de euro fiecare, prevăzute în proiectul iniţial. Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, lucrările ar fi trebuit încheiate în 29 octombrie 2010 (dată de la care curg penalităţile), ultimul termen limită fiind în 31 decembrie 2010.

La faţa locului am găsit adevăratele formaţiuni frână ale proiectului de la pieţe. În spaţiile unde se fac lucrări, pe jos încă e gheaţă, iar pe tavane – condens. Aşa că, potrivit lui Adrian Damian, directorul SC Pieţe Reşiţa SRL, „dacă vremea va ţine cu constructorul, lucrările ar putea fi finalizate în aproximativ 30 de zile. Corpul B este în proporţie de 98% gata“. În acest stadiu se află spaţiile de depozitare a legumelor şi fructelor, cele de pregătire şi spălare a acestora, spaţiul centralei termice, incintele unde vor funcţiona fast-food-ul şi cafe-barul, precum şi spaţiile comerciale, urmând să fie puse termopane la parcarea de la parter, să fie finalizate lucrările exterioare legate de termoizolare şi altele. Deocamdată, fiecare zi de întârziere, fie ea pricinuită şi de vreme, atrage o penalitate de 0,05% pe zi din valoarea lucrărilor neterminate, ceea ce ar putea atrage sume de câteva zeci de mii de lei.

Directorul Damian spune că de vină pentru faptul că lucrarea nu a fost finalizată în termen, de către constructor, este vremea, dar şi faptul că, din cauza lipsei finanţării, lucrările au fost întrerupte mai bine de un an şi jumătate. Dar situaţia a fost remediată prin două împrumuturi, cel mai recent, „de 2,5 milioane de lei, luat cu ajutorul Consiliului Local şi Primăriei Reşiţa, care ne-au şi girat acest credit, ca şi cel de dinainte, de 3,2 milioane, pentru care deja ne achităm ratele“, a mai precizat directorul de la Pieţe.

Cât despre uşile de 20.000 de euro despre care vorbea primarul, Damian spune că ele făceau câte 12.000 de euro, dar s-a renunţat la ele, deşi una dintre ele poate fi văzută la una dintre intrările în corpul deja finalizat al Pieţei Reşiţa Sud. Este vorba despre uşi rotative, din termopan care, spre deosebire de cele obişnuite care vor rămâne deschise, ar fi evitat pierderile de căldură atunci când instalaţia de încălzire ar fi funcţională.

Antoniu Mocanu



Comentarii 53

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popa dă cu subsemnatul și renunță la pensia specială
REŞIŢA - Primarul Reşiţei, Ioan Popa, şi-a semnat declaraţia în faţa unui notar public, documentul fiind postat [...] mai multe »
Olariu cumpără din Germania pentru Aeroportul Caransebeș
CARANSEBEȘ - Așa cum ați putut citi zilele trecute în Jurnal CS și pe Caon.ro, omul de afaceri Gabriel Olariu [...] mai multe »
Clinica Nera va fi finalizată
CARAȘ-SEVERIN - Viorica Dăncilă, premierul României, a vizitat vineri şi Clinica de recuperare oncologică de la [...] mai multe »
Bărbat mort într-un incendiu, la Obreja
OBREJA - Sâmbătă, în jurul orei 15.40, a fost anunțat un incendiu izbucit la o gospodărie din comuna Obreja. Au [...] mai multe »
Dispărut din august, un muncitor sezonier e căutat cu câinii la Fârliug
FÂRLIUG - Oamenii legii ne informează că au demarat ample acțiuni de căutare a unui bărbat de 60 de ani, dispărut [...] mai multe »
Skirt Bike Reșița 2019
REŞIŢA - Cea de a III-a ediție a Skirt Bike Reșița 2019 va avea loc în acest sfârșit de săptămână, [...] mai multe »
15 hectare de vegetație în flăcări
MOLDOVA NOUĂ - Vineri, în jurul orei 17:00, a fost anunțat un incendiu de vegetație izbucnit între Moldova Nouă [...] mai multe »
Asigur primarii cărăşeni că vor avea toate facturile plătite pe programe !
CARAŞ-SEVERIN - Asta a promis premierul Viorica Dăncilă într-o conferinţă de presă susţinută vineri la [...] mai multe »
La 14 ani a furat cablul care schimba macazul din Gara Reşiţa Nord
REŞIŢA - Explicaţia copilului este halucinantă: avea nevoie de respectivele bucăţi de cablu pentru a-şi lega o [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou