Reactualizat la:

Investitii in comuna Marga

Investitii in comuna Marga
MARGA – Cu bani europeni, în comuna de pe valea Bistrei, se efectuează o serie de lucrări.

Rectifica

Fosta şcoală din satul Vama Marga, localitate ce aparţine de comuna cu acelaşi nume, Marga, a fost modernizată şi transformată în centru de zi pentru bătrâni.

Aici, vârstnicii pot petrece câteva ore pe zi, într-un mod plăcut, socializând şi desfăşurând activităţi recreative. Potrivit declaraţiilor viceprimarului Domnosie Laţcu, unitatea dispune de grupuri sanitare, paturi pentru odihnă, televizor, frigider şi cablu TV: „Centrul este dotat corespunzător pentru o astfel de locaţie, cu mobilier, centrală termică, grupuri sanitare etc. Aici, pensionarii pot juca table sau cărţi, pot viziona un meci ori un film la televizor, sau pur şi simplu pot schimba impresii. E drept, până acum oamenii s-au adunat mai mult de sărbători, căci în restul zilelor au treabă la câmp”, ne-a explicat viceprimarul.

În această perioadă, pe drumul dintre Vama Marga şi comuna Marga se intervine cu utilaje pentru reabilitarea tronsonului de 1,5 kilometri. La finalul lucrării, spune viceprimarul Domnosie Laţcu, drumul va arăta cu totul altfel. „De-o parte şi de alta a carosabilului vor exista rigole pentru scurgerea apei pluviale, trotuare iar, după caz, podeţe. De asemenea, se va interveni cu asfalt şi pe străzile lăturalnice din comună”, a mai explicat Laţcu. Cele două investiţii sunt suportate din bugetul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.

Roxana Bălan Nafiru



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Greutăţile pot pava poveştile de succes
REŞIŢA - Problema migraţiei a fost pusă pentru a patra oară, la Reşiţa, sub cupola palatului administrativ [...] mai multe »
Povestea „Simfoniei lichide“ din Centrul Reşiţei în imagini alb-negru
REŞIŢA - Realizarea celei mai frumoase fântâni monumentale din România, opera sculptorului Constantin Lucaci, a [...] mai multe »
Se lucrează la fațada de la „C.D. Loga”
CARANSEBEȘ - De mai bine de o lună de zile, constructorii timișoreni care au câștigat licitația s-au pus pe treabă! mai multe »
Lucrurile nu stau extraordinar de rău
REŞIŢA - Spunea prefectul judeţului, vorbind despre detaliile care trebuie puse la punct până sună clopoţelul. [...] mai multe »
Pompierii cărăşeni intervin tot cu pliciurile
CARAŞ-SEVERIN - Chiar şi aşa, salvatorii au făcut faţă cu bine, inclusiv în cazul incendiilor izbucnite în zone [...] mai multe »
E mai greu cu comunitățile defavorizate
CARANSEBEŞ - Aceasta este concluzia dialogului dintre primarul Felix Borcean și reprezentanții Instituției [...] mai multe »
Patru arme, ridicate de la trei cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - Cele patru arme şi muniţia aferentă au fost ridicate de la domiciliul a trei persoane, cu vârste [...] mai multe »
Problema alunecărilor de teren din judeţ s-ar putea rezolva
REŞIŢA - Prefectul Matei Lupu speră ca cel puţin două lucrări importante să fie cuprinse în finanţare în acest [...] mai multe »
Mistreții amenință serios agricultorii din Biniș…
BINIȘ - ...însă unii nu se dau bătuţi şi continuă să facă ce ştiu mai bine. Ba mai mult, dacă oamenii ar [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou