Reactualizat la:

Investiţii, în clipe de criză

Investiţii, în clipe de criză
REŞIŢA – Direcţia pentru Sport Caraş-Severin a obţinut fonduri pentru complexul de cazare.

În Staţiunea Izvorul Mureşului a avut loc, recent, întâlnirea regională a consilierilor ministrului Sportului, cu directorii cluburilor subordonate, şi ai direcţiilor de profil.

La întrunire a participat şi Liliana Dacica, directorul D.S.J. Caraş-Severin. Care a revenit acasă cu veşti bune, în privinţa investiţiilor: „A fost o şedinţă de lucru, vizavi de problemele actuale cu care ne confruntăm. Şi, ca o primă problemă care a fost rezolvată pentru direcţie, am primit fonduri suplimentare pentru reabilitarea Complexului de Cazare D.S.J., pentru sportivii din centrele olimpice, şi bineînţeles, dotarea camerelor cu cele necesare îmbunătăţirii condiţiilor. Pentru că cele iniţiale nu au fost suficiente“.

Un subiect mai puţin plăcut a fost cel legat de statul de funcţii, în perspectiva restructurărilor care se anunţă în toate domeniile. Altfel spus, necesitatea menţinerii posturilor vacante.

Marius Moraru
marius.moraru@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
A doua victorie consecutivă pentru fotbalistele reșițene
REȘIȚA - ACS Banat Girls Reșița a câștigat duminică, 20 octombrie, cu 4-0 confruntarea cu ACS United Bihor, [...] mai multe »
Sport nou în Caraș-Severin: tir cu arcul!
OȚELU ROȘU - În orașul de pe Valea Bistrei a avut loc zilele trecute concursul de tir cu arcul „Cupa Ferdinand”, [...] mai multe »
Ezerişul se impune în derby-ul pentru promovare
CARANSEBEȘ - Progresul Ezeriş – Voinţa Lupac 2-1 (0-1), duminică, 20 octombrie, pe Stadionul Municipal din Parcul [...] mai multe »
Şoimii Oţelu Roşu, o echipă care promite şi… se ţine de cuvânt
CARANSEBEȘ - Era S Comexim Caransebeş – Şoimii Oţelu Roşu 2-5 (0-2), în etapa a VII-a a Ligii a IV-a, Zona [...] mai multe »
CSM Reșița a pierdut în prelungiri la Metaloglobus
REȘIȚA - CSM Reșița a pierdut sâmbătă, 19 octombrie, scor 0-1, partida din deplasare cu Metaloglobus, joc din [...] mai multe »
Magica a trecut de Armeniş cu 6-0 într-un meci de doar 60 de minute
CARANSEBEȘ - Magica Caransebeş – Foresta Armeniş 6-0 (4-0), sâmbătă, 19 octombrie, în cadrul etapei a VII-a a [...] mai multe »
Școala „Sf. Maria” s-a impus la Cupa Golden Kids
BOCȘA - Sâmbătă, 19.10.2019, în sala de sport din cartierul bocșean „Nufărul” a avut loc prima ediție a [...] mai multe »
Cei mai puternici sportivi și-au măsurat forțele
BĂILE HERCULANE - În stațiunea de pe Cerna a avut loc recent Campionatul Național de powerlifting la proba de [...] mai multe »
Mișa Rohozneanu pleacă de la CSM Reșița
REȘIȚA - Pentru cel mai iubit jucător al echipei CSM Reșița, meciul cu CSM Focșani a fost ultimul în tricoul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou