Reactualizat la:

Investiţii doar pe hârtie

Investiţii doar pe hârtie
REŞIŢA – Potrivit unui raport al Prescom, anul acesta, au fost investite 2,29 miliarde în transportul local.

 (3 comentarii)

Rectifica

Conform raportului întocmit de Prescom Reşiţa şi prezentat în cadrul ultimei şedinţe a Comisiei de Dialog Social, în primele zece luni ale acestui an, la nivelul societăţii au fost efectuate lucrări de investiţii de peste 2,6 miliarde de lei.
Oare pe ce?

Tot raportul cu pricina ne răspunde şi la această întrebare. Astfel, cei mai mulţi bani au fost cheltuiţi pe reabilitarea căii de rulare. După o investiţie de 2,29 miliarde am putea crede că avem o cale de rulare complet nouă, însă lucrurile nu stau deloc aşa.

Iar, dacă stăm bine şi ne gândim doar câte reparaţii au fost făcute la linia de tramvai, am putea trage concluzia că o bună parte din bani au fost folosiţi tocmai pentru aceste reparaţii. Alte 151 de milioane de lei vechi au fost cheltuite pentru modernizarea a opt garnituri de tramvai. Termenul „modernizare“ e privit probabil total diferit de conducerea Prescom deoarece garniturile de tramvai sunt într-o stare la fel de rea, dacă nu mai rea faţă de începutul acestui an. Iar lista poate continua.

Şi, în acest fel au fost cheltuite cele peste două miliarde, adică aproape jumătate din totalul investiţiilor (557.053). Din păcate (sau poate din fericire, depinde cum privim lucrurile), restul investiţiilor nu pot fi efectuate datorită lipsei de bani cu care se confruntă societatea, lipsă datorată neîncasării unor sume de bani pentru prestaţiile efectuate.

Doina Rolea

doina.rolea@informmedia.ro



Comentarii 3

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
La Reşiţa plouă cu acoperişuri de bloc
REŞIŢA - Rafalele de ploaie şi vântul au făcut ca în anumite zone ale Reşiţei să cadă acoperişurile de pe [...] mai multe »
Primăria Anina – transparenţă şi colaborare cu cetăţenii
ANINA - În sprijinul acestei „normale“ strategii de lucru, încă de săptămâna trecută a apărut pe pagina [...] mai multe »
Doro vine la Custom Reşiţa Festival
REȘIȚA - Dacă în urmă cu o săptămână Doro îi băga în sperieţi pe organizatorii Custom Reşiţa Festival, [...] mai multe »
Festivalul de teatru pentru copii „Lumea poveştilor” – o ediţie de povestit
REŞIŢA - În cele opt zile de festival s-au adunat nu mai puţin de 25 de evenimente culturale importante, la care au [...] mai multe »
Amendă de 200 de mii de lei, dată de ITM, anulată în instanţă
CARANSEBEŞ - Avocatul Dan Stan, cel care a câştigat procesul pentru Colegiul Național „C.D. Loga“, susţine că [...] mai multe »
Gugulanii vor un Caransebeş al bicicletelor
CARANSEBEŞ - Transport public mai modern și mai accesibil, mai multe parcări, o „calmare” a traficului rutier, [...] mai multe »
De Rusalii, căpuşele au muşcat cu nesaţ din cărăşeni!
REŞIŢA - Pentru personalul medical din cadrul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență [...] mai multe »
Păstrăv fântânel crescut cu apă din Lacul Iezer
BUCOVA - Iar Horia din Bucova, cel care singur şi-a construit păstrăvăria, ne asigură că numai pe Discovery vedem [...] mai multe »
Boambeş dă startul lucrărilor la alimentarea cu apă
CĂVĂRAN - Primarul comunei Constantin Daicoviciu a semnat ordinul de începere a lucrărilor la obiectivul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou