Reactualizat la:

Investiţia, etapa de intenţie

REŞIŢA – Materializarea intenţiei arătată de posibilii investitori ar aduce judeţului cel mai mare abator din estul Europei.

Rectifica

Marcel Wiesehoff, directorul firmei germane „Zimbo“ şi Andreas Graf von Bardeau, administratorul „Bardeau Holding România“ şi-au arătat dorinţa de a amplasa abatorul în una din zonele Oraviţa, Berzovia sau Teregova. Recent, ei s-au aflat la Reşiţa la invitaţia lui Romică Anculia, directorul Direcţiei Agricole şi de Dezvoltare Rurală (DADR) Caraş-Severin.

Din declaraţia directorului DADR, reţinem că aici ar urma să fie sacrificate, cu precădere, porcine. „Investitorii s-au arătat dispuşi să asigure necesarul de porcine. Animalele, aflate la stadiul de pui, vor fi livrate sătenilor din zonă în vederea creşterii, în gospodăriile proprii, până la greutatea de 120 de kilograme. Tot investitorii vor asigura hrana necesară şi se vor ocupa şi de sacrificarea animalelor şi valorificarea cărnii“, ne-a declarat Anculia.

Cu prilejul vizitei la Reşiţa, investitorii au solicitat directorului DADR o informare cu privire la posibilităţile fiecărei zone în care abatorul ar putea fi amplasat. Informare care va fi gata săptămâna viitoare, atunci când Romică Anculia aşteaptă o nouă vizită a posibililor investitori.

„Apreciez această idee ca fiind una bune venită întrucât transpunerea ei în fapte ar crea locuri de muncă şi ar contribui la dezvoltarea zonei şi judeţului. Vrem să ne adresăm şi preşedintelui Consiliului Judeţean în vederea acordării întregului sprijin necesar materializării unei asemenea investiţii“, a încheiat Anculia.

Ionel Ivaşcu

timpul@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Acum cinci ani s-a stins sculptorul luminii
BOC;A - „În seara zilei de 19 iulie 2014, la 91 de ani, maestrul Constantin Lucaci şi-a luat rămas bun de la [...] mai multe »
Spărturi eterne
REȘIȚA - Mai multe lucrări s-au făcut în ultimele luni în Govândari, în zona intersecţiei semaforizate de [...] mai multe »
Măureniul a stopat asfaltările!
MĂURENI - „Nu vom fi de niciodată de acord cu lucrul făcut de mântuială“, notează reprezentanţii primăriei [...] mai multe »
Torma, exclus din PNL cu 56 de voturi pentru
REŞIŢA - În şedinţa Comitetului Director Judeţean al PNL ce a avut loc joi, 18 iulie, 2019, la care au participat [...] mai multe »
Doar 37 de posturi sunt titularizabile
CARAȘ-SEVERIN - Aproape 400 de candidați au intrat în cursa pentru un post de profesor titular în judeţul [...] mai multe »
Va încurca sau nu noul tramvai?
REŞIŢA - Dacă în Govândari, tramvaiele îşi vor croi drum prin spaţiul verde şi parcările de pe Bulevardul [...] mai multe »
Proiectul bacului, mai tulbure decât Dunărea când plouă
CARAŞ-SEVERIN - Deschiderea punctului de trecere a Dunării cu bacul între Moldova Nouă şi Golubac este un proiect [...] mai multe »
Sistemul ro-alert, în noi teste
CARAŞ-SEVERIN - În perioada 18-30 iulie 2019, de la 10.00 la 12.00, în Caraş-Severin are loc o nouă rundă de [...] mai multe »
Ce a schimbat protestul împotriva Enel de la Măureni?
MĂURENI - În jur de o sută de cetăţeni ai comunei Măureni s-au adunat, în frunte cu primarul Brian Filimon, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou