RĂCĂȘDIA – Când tinerii fug de viața la țară ca dracul de apa sfințită, bătrânii rămân să țină steagul sus, sperând că până la urmă noua generație va asculta „chemarea pământului”.
V-am tot prezentat în ultima vreme poveștile unor tineri care au ales să trăiască la țară. Să muncească, să se lupte cu hibele sistemului și, într-un final, să prospere. Azi vi-l prezentăm pe Ioan Bumbu, de 72 de ani, din Răcășdia. Aflat la polul opus, ca și vârstă, dar cel puțin la fel de harnic și destoinic. Când îl întânești, nici vorbă să-i ghicești anii. Te întâmpină un zdrahon de om, cu mâinile ca niște cazmale bătătorite de muncă și cu o vigoare impresionantă.
Nea Ioan a lucrat în tinerețe la fabrica de textile din Timișoara, pe urmă s-a angajat șofer la IAS, de unde a și ieșit la pensie în 1999. Dar munca câmpului a avut-o mereu în sânge. În 1993 s-a apucat serios de această îndeletnicire. Avea 16 ha de teren la început. Acum are în proprietate 21 și a mai luat în arendă 5. Cultivă grâu, orz și porumb. A încercat și cultură de floarea-soarelui dar nu i-a fost rentabil și a renunțat. Acum câţiva ani a beneficiat de un ajutor de la Guvern și a primit 30.000 de euro, la care a mai adăugat el încă 40.000 și a achiziționat o combină nouă. Aviz tinerilor care spun ca nu se fac bani din agricultură, omul a avut la dispoziție 40.000… cam cât ar da unii pe o mașină de fițe, care le aduce like-uri, aprecieri și fete vremelnice. După zece ani mașina aia e bună de casat, combina lui nea Ioan mai produce bani și azi. Poftim lecție de capitalism de la un om fără studii în domeniu!
Revenind la oile, pardon pământurile noastre, Nea Ioan muncește aproape singur și la vârsta asta. Conduce tractorul, combina, face lucrări și la alții. Merge la piață la Oravița să-și vândă produsele. E multifuncțional. Dar uneori are nevoie de ajutor. Are un prieten apropiat care nu-l lasă la greu dar alteori are nevoie și de brațe suplimentare. Oameni la muncă găsește tot mai greu. Vor tot mai mulți bani, mâncare, țigări, mai câte-o țuică. Le oferă tot, dar nici așa nu se înghesuie nimeni. Neajunsul lui major este că nici una din cele două fete și două nepoate ale sale nu vor să-i calce pe urme. A încercat să le sprijine pentru accesarea programului „tânărul fermier” dar n-a reușit să le atragă înapoi la Răcășdia. Ar mai fi accesat și el ceva fonduri, dar vârsta îl descalifică. Îl deranjează faptul că nimeni din urmașii săi nu va continua ce a început el. Că după ce el nu va mai putea fizic, pe terenurile lui acum atent îngrijite… vor crește mărăcini sau, mai rău, vor fi înstrăinate.
„Tinerii nu mai vor să stea la sat. Nu le mai place munca. E greu să muncești în câmp dar și satisfacțiile sunt pe măsură. Câștigi bani frumoși, te poți duce în concedii, te poți bucura de viață și mai ales vezi că faci ceva palpabil. Că rămâne ceva după tine. Azi tinerii vând pământurile primite moștenire. Le cumpără străinii. O să ajungem să nu mai avem nimic al nostru“, ne spune nea Ioan în timp ce un aer de tristețe brăzdează chipul ars de soare al acestui om ca un stejar. Un stejar încă viguros, dar legile naturii nu vor ierta pe nimeni, nici măcar pe nea Ioan. Noi îi dorim multă sănătate și putere de muncă și sperăm că cei din familia sa îi vor asculta până la urmă povața.
Și poate că ar fi bine să ascultăm și noi sfaturile sale. Poate că are dreptate. N-o fi trecut prin viață degeaba și a văzut multe. Temerea asta de a pierde pământul este una comună celor mai în vârstă (să fie oare pentru că au mai multă minte decât noi?). Unii au luptat și au murit pentru pământ, alții au muncit o viață ca să-l păstreze intact. Haideți să nu-l înstrăinăm noi, generația Facebook. Să ne chinuim puţin pentru el. Și când ne întrebăm de ce muncim să ne gândim la replica celebrului Moromete. „Pământul ăsta rămas întreg, aici e munca voastră, smintiților și bolnavilor după avere“.
Flavius Militaru