Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Cele cinci intrări în reşedinţa judeţului au fost curăţate, vineri, în cadrul unei campanii în care s-au implicat în jur de 250 de elevi şi dascăli de la Şcoala Generală nr. 8, Liceul de Artă „Sabin Păuţa“, de la Colegiul Economic al Banatului Montan, de la „Traian Lalescu“ şi „Diaconovici Tietz“. Cot la cot cu ei au muncit şi angajaţi ai municipalităţii, care au contribuit la curăţarea zonelor de peturi şi alte deşeuri.

„Elevii din Reșița au dat dovadă de spirit civic, fiind un exemplu demn de urmat și pentru cei care au părăsit de ceva vreme băncile școlilor și liceelor reșițene. Însoțiți de cadre didactice și reprezentanți ai Primăriei, aceștia au ecologizat cele cinci intrări în municipiu pe o distanță de 20 km. Mulțumim pentru sprijin firmelor de transport LAUER, HOHER, TUReșița și BrantnerServiciiEcologice, care a oferit gratuit saci și mănuși pentru toți cei implicați. Serviciul Rutier din cadrul IPJ Caraș-Severin și Inspectoratul Județean de Jandarmi, alături de Poliția Locală Reșița, s-au ocupat de siguranța tinerilor implicați și au informat participanții la trafic despre desfăşurarea acestei acţiuni şi despre prevederile legale cu privire la respectarea curăţeniei pe domeniul public. O acțiune reușită, care sperăm să sensibilizeze toți locuitorii orașului nostru cu privire la importanța menținerii curățeniei. Bravo Şcoala Generală 8, Liceul de Artă Sabin Păuţa, Colegiul Economic, Colegiul Traian Lalescu şi Colegiu Diaconovici-Tietz“, punctează oficialii Primăriei Reșița pe Facebook, în timp ce primarul Ioan Popa, participant la acțiune, i-a felicitat și el pe tineri: ,.Bravo Şcoala Generală 8, Liceul de Artă Sabin Păuţa, Colegiul Economic, Colegiul Traian Lalescu, Diaconovici-Tietz. Sunt mândru de voi! Să fiți mereu un exemplu pentru cei din jurul vostru! Le mulțumesc tuturor celor implicați în această acțiune. Reșița e a noastră! Aveți grijă de ea!”.