Reactualizat la:

Într-un colţ din noi zace şi armonia…

Într-un colţ din noi zace şi armonia…
REȘIȚA – Ştiţi de ce nu putem niciodată să avem un apus liniştit, să ne bucurăm de simfonia de culori a unui cer? Pentru că mereu ne gândim la zorile ce urmează, pentru că nu suntem atât de puternici încât să găsim permanent armonia perfectă dintre minte şi suflet.

Rectifica

De atâtea ori în viaţă lucrurile ţesute de minţile noastre devin nişte aluaturi plămădite cu sufletul. Sigur că facem destule cu amândouă, şi acele fapte, decizii, acţiuni sunt cele care ne aduc mulţumire sau cele mai puţine regrete, însă îmi menţin părerea că tot mai puţin găsim echilibrul dintre raţiune şi sentimente. Chiar şi fizic, de câte ori nu dormim pe partea stângă, apăsându-ne inima cu propria greutate?

Sunt atâtea momente în care vreau să spun: gata, este de ajuns; sunt atâtea chestii pe care îmi propun să le fac şi apoi mă trezesc că de fapt paşii făcuţi sunt infimi. De atâtea ori suntem conştienţi că în anumite acţiuni nu trebuie să persistăm, că anumite lucruri nu ne sunt benefice precum credem, că anumiţi oameni nu sunt potriviţi în jurul nostru, de atâtea ori raţiunea ne dă semnalele care trebuie, însă întotdeauna când este să luăm anumite decizii intervine sufletul, iar decizia luată este una care salvează o situaţie doar pe moment. Dar, de atâtea ori şi sufletul are raţiuni pe care mintea nu le poate învinge. Sunt atâţia de „dacă“, „poate“ şi „lasă“ în viaţa fiecăruia dintre noi încât şi dacă dansează armonia în farfuria de la micul dejun cred că nu o mai putem agăţa şi ancora în trăirile noastre.

Nu găsesc întotdeauna un echilibru perfect nici în relaţiile cu oamenii. Însă încerc să menţin o oarecare armonie. Sunt atâţia oameni în ai căror ochi aş vrea să mă uit şi să le spun lucruri pe care eu le consider nepotrivite sau de care îmi este lehamite, dar mă opresc bazându-mă cumva pe raţiunea lor de a conştientiza nişte lucruri. Evident că aşteptarea sclipirii raţiunii lor nu este singurul lucru care mă opreşte în a spune tot ce gândesc. Ci şi faptul că încerc să empatizez cu ceilalţi, indiferent că îmi sunt apropiaţi sau străini. Pe cei apropiaţi încerc să îi fac mici părţi din mine pentru a-i înţelege mai bine. Încerc să mă pun de multe ori în locul celuilalt şi dacă cineva nu forţează limitele răbdării mele, eu chiar pot să tac. Şi chiar pot să văd în oameni mai mult decât sunt ei. Eu cu neasumarea unor gesturi şi atitudini am probleme. Ştiţi, când îmi relaxez ochii, ori îmi pierd privirea în întinderea perfectă a orizontului, ori în muchiile perfect perpendiculare ale unui tavan. Imperfecţiunea dăunează ochiului. Nu sunt perfectă, nici nu vreau asta, însă imperfecţiunea neasumată a celorlalţi dăunează comunicării mele cu ei.

Trăim întrebându-ne mintea, ascultându-ne sufletul sau invers. Oscilând între suflet şi trup, mintea noastră este mereu indecisă, iar dacă ar fi altfel poate că am avea o existenţă plictisitoare. Sigur că ar fi ideal să găsim mereu un echilibru între minte, trup, suflet, dar dacă nu ne iese tot timpul pentru că astea sunt vremurile, măcar să încercăm să trăim fără a lăsa în urmă prea multe regrete. Şi, din când în când, să reuşim să oferim pace şi linişte clipelor noastre…

Nina Curița



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Senatorul Chisăliţă, audiat la DNA: Habar n-am de șpăgi pentru camioane!
VEST - Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au confirmat, luni, efectuarea a cinci percheziţii, în judeţele [...] mai multe »
Reşiţeni, votaţi cel mai frumos brad… şcolar
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană continuă tradiţia ultimilor ani, conturată pe malurile Bârzavei, de a [...] mai multe »
Schiurile lui Popa se împiedică în… virgule
CARAŞ-SEVERIN - Este vorba despre proiectul vizând domeniul schiabil Semenic, care înaintează greu, după cum [...] mai multe »
Statul Român ar putea controla lacurile Trei Ape, Gozna, Văliug şi Secu
CARAŞ-SEVERIN - SAPE, firmă a statului român, a depus zilele trecute o ofertă pentru a prelua activele CEZ. Aşadar [...] mai multe »
Arme! Pentru că dau curaj minţilor întunecate!
REŞIŢA - Mai ţineţi minte scandalul permiselor auto de la Piteşti? Au trecut peste zece ani de atunci, dar [...] mai multe »
Să nu lăsăm minunile să aştepte!
REȘIȚA - Întotdeauna luna decembrie îmi schimbă starea de spirit şi asta pentru că ştiu că oamenii devin mai [...] mai multe »
Semmeringul nu se închide! Trenul Anina-Oravița va circula normal!
CARAŞ-SEVERIN - Spune ministrul Marcel Vela, care i-a mulţumit colegului său Bode pentru cadoul frumos oferit [...] mai multe »
S-au săturat să-şi tot repare maşinile din cauza drumului
BUCOVA - La Bucova, doar o stradă comunală a rămas cu promisiunea că va fi asfaltată, însă nicio sesizare sau [...] mai multe »
Liber la patine în Piaţa Tricolorului și Parcul Dragalina
REȘIȚA/CARANSEBEȘ - De vineri seara, în cele două municipii ale județului, iubitorii sporturilor pe gheață, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou