Reactualizat la:

Interviu în exclusivitate cu fostul preşedinte al Clubului EHB Besancon

Interviu în exclusivitate cu fostul preşedinte al Clubului EHB Besancon
BESANCON- Fostul internaţional de handbal a evoluat şi în Liga a II-a franceză de fotbal.

Rectifica

Jurnal CS: Aţi fost sportiv recunoscut, antrenor de handbal, în prezent sunteţi profesor universitar şi scriitor. Cum aţi reuşit să ajungeţi în vârful performanţei?

Jacques Mariot: În momentul în care faci totul cu pasiune şi cu dăruire, totul devine mai uşor. Chiar dacă nimic din ceea ce am făcut şi ceea ce am obţinut nu a fost uşor. Iar performanţă fără sacrificii nu există. În toată cariera mea am încercat să fac ceea ce este mai bun, să-mi aduc contribuţia decisivă pentru a fi în vârful piramidei. Şi, fără să fiu lipsit de modestie, cred că am reuşit.

Jurnal CS: Ca specialist în materie de handbal, cu două cărţi apărute, care consideraţi că este diferenţa între handbalul românesc şi cel francez?

J.M.: Handbalul e la fel peste tot, doar că diferă stilul de joc şi modul de desfăşurare a antrenamentelor. România a avut întotdeauna echipe de tineret foarte puternice. Cu jucătoare de excepţie, care şi-au adus aportul decisiv la cluburile internaţionale la care au fost legitimate. O pot aminti aici pe Carmen Amariei, care a jucat la echipa locală din Besancon, unde a evoluat şi fiica mea, Sandrinne Mariot (căpitanul echipei naţionale de handbal a Franţei – n.r.) şi, cu care, am câştigat Cupa Cupelor, în 2003, şi Cupa Franţei.

Jurnal CS: Am înţeles că aveţi amintiri frumoase despre România. Aţi jucat împotriva unor echipe din România?

J.M.: Da. Pot spune că am amintiri foarte frumoase. Am fost de patru ori în ţara dumneavoastră, şi de fiecare dată am fost sedus de frumuseţile României. La 23 de ani, am fost prima dată, când am efectuat un stagiu de pregătire la Galaţi, împreună cu echipa naţională de handbal masculin a Franţei. Apoi, am jucat cu Steaua, cu Dinamo. Ce pot să spun este faptul că România a avut şi are formaţii puternice, care pot pune probleme oricărei alte echipe din Europa. Acum, a apărut şi U.C.M.R., chiar din oraşul de unde veniţi, care domină Challenge Cup. Pe de altă parte, sunt convins că şi pe viitor handbalul feminin va avea un cuvânt greu de spus pe plan european şi mondial.

Jurnal CS: Ca sportiv, aţi avut o carieră lungă, iar după aceea aţi rămas aproape de handbal. Care este satisfacţia dvs cea mai mare ?

J.M.: Am fost jucător de prima ligă timp de 15 ani, după care, între 1995-2003, am fost preşedintele clubului de handbal feminin din Besancon. O mare satisfacţie este fiica mea Sandrinne, care îmi calcă pe urme şi care, împreună cu echipa naţională de handbal a Franţei, a devenit campioană mondială şi a participat la Jocurile Olimpice de la Atena. Dar, personal, cea mai mare satisfacţie o am ca preşedinte al clubului din Besancon cu care, în anul 2003, am câştigat Cupa Cupelor, cu Carmen Amariei titulară în echipa noastră.

Jurnal CS: În încheiere, vă rog să-mi spuneţi care a fost secretul realizării dumneavoastră ca sportiv şi conducător.

J.M.: Poate o să vă surprindă răspunsul meu. Întotdeauna am jucat cu dăruire şi am muncit cu pasiune, fără a pune pe primul-plan latura materială. Satisfacţiile de a atinge marea performanţă sunt extraordinare. Sportul aduce întotdeauna satisfacţii care nu se pot cântări material. Apoi, oricum, vin şi realizările financiare.

Carte de vizită

Nume: Jacques Mariot

Data naşterii: 2 aprilie 1948, Vesoul, Franţa

Activitate profesională: participant la campionatele universitare în 1972 şi 1974; campion naţional de juniori la decatlon; jucător de fotbal în Liga a II-a franceză; preşedintele clubului EHB Besancon între 1995-2003; director adj., delegat cu Comerţ şi Artizanat, în cadrul Primăriei Besancon.

Camelia Giuca

camelia.giuca@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
CSM Reșița, pe ultimul loc în Liga Zimbrilor
REȘIȚA - Rosso-nerii au pierdut, scor 19-26 (4-12), partida cu CSM Făgăraș, din etapa a VII-a a Ligii Zimbrilor, [...] mai multe »
Denisa Lucasciuc, la un pas să rateze Campionatul Mondial
CARAȘ-SEVERIN - Karatistei legitimate la Sport Star Anina i s-a făcut rău înainte de a se îmbarca pentru zborul [...] mai multe »
ACS Banat Girls, debut cu dreptul în Liga 2
REȘIȚA - În prima etapă a Ligii 2 la fotbal feminin, formația ACS Banat Girls s-a impus sâmbătă, 12 octombrie, [...] mai multe »
Tinerii „şoimi” din Oţelu Roşu, de neoprit în meciul cu Magica
OȚELU ROȘU - Şoimii Oţelu Roşu 2015 – Magica Caransebeş 3-1 (3-0), sâmbătă, 12 octombrie, pe Stadionul [...] mai multe »
A început campionatul județean de minifotbal
REȘIȚA - În acest sezon s-au înscris 10 echipe, iar partidele se dispută în fiecare duminică, la baza sportivă [...] mai multe »
Înotătorii reșițeni, de opt ori pe podium la Cupa României
REȘIȚA - Înotătorii de la Clubul Sportiv Școlar Reșița au participat recent la prima ediție a Cupei României [...] mai multe »
Cei mai puternici sportivi, în concurs la Herculane
CARAȘ-SEVERIN - Campionatul Național de powerlifting la împins din culcat va avea loc sâmbătă, 12 octombrie, la [...] mai multe »
A IV-a ediție a Cupei Bocșa la badminton, o reușită totală
CARAȘ-SEVERIN - Zilele trecute, în sala de sport din cartierul bocșean „Nufărul” s-a desfășurat cea de-a IV-a [...] mai multe »
Mihai Rohozneanu, antrenor interimar la CSM Reșița
REȘIȚA - CSM Reșița negociază cu mai mulți antrenori, dar până va instala un nou tehnician, de pregătirea [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou