Reactualizat la:

Interviu în exclusivitate: campion mondial şi european la canoe 4, 1.000 m.

Interviu în exclusivitate: campion mondial şi european la canoe 4, 1.000 m.
REŞIŢA – Adrian Grozuţă: „Nu regret anii dedicaţi canoei“. Sportivul reşiţean este component al Centrului Olimpic de caiac-canoe juniori, de la Piteşti.

Rectifica

Jurnal CS: Adrian, felicitări pentru dubla
performanţă, de la „mondialele“ de la
Moscova, respectiv „europenele“ de la Poznan
(Polonia)!

Adrian Grozuţă: Vă mulţumesc
frumos.


Jurnal CS: Sunt cele mai bune rezultate din scurta, dar
bogata carieră de canoist. La care se adaugă
şi locul al V-lea, tot la „mondiale“, dar
la canoe 1, 500 de metri.

A.G.: Aşa este.


Jurnal CS: Cu toate acestea, eşti unul dintre
sportivii discreţi, atunci când trebuie să
vorbeşti despre performanţele tale.

A.G.: Am considerat că un titlu naţional nu este
ceva deosebit, fiindcă eu tind la mult mai mult.


Jurnal CS: Eşti foarte exigent cu tine. Acum este ceva
mai mult. Spune-mi, cum ai ajuns în canoe?

A.G.: La vârsta de 12 ani. Am mers cu mama la
Orşova, în vizită la sora mea, care era
legitimată la clubul de acolo. La început a fost
o joacă. Am revenit acasă, iar după
puţin timp i-am spus mamei că vreau să
practic acest sport. Îmi plăcea foarte mult
în barcă, chiar dacă nu ştiam să
înot. Am fost primit la club, primul antrenor al meu
fiind Alexandru Zabet.

Jurnal CS: Nu ţi-a fost greu să pleci
de-acasă la doar 12 ani?

A.G.: Ba da. Dar, am avut-o alături pe sora mea. Nu
pentru mult timp, pentru că, la un moment dat, a
început să aibă probleme cu spatele,
şi a fost nevoită să renunţe la
performanţă.


Jurnal CS: Iar după cinci ani de muncă
intensă a-i ajuns în Centrul Olimpic de
caiac-canoe juniori, de la Piteşti.

A.G.: Într-adevăr am muncit mult. După cum
se ştie, canoea este considerat unul dintre cele mai
grele sporturi. Trebuie să recunosc şi faptul
că m-au ambiţionat şi rezultatele. După
nouă luni am câştigat o cursă în
Franţa, fiind prima mea medalie obţinută, la
canoe 1, 2.000 metri.


Jurnal CS: Te-ai specializat pe distanţe lungi?

A.G.: Nu neapărat. Asta a fost mai la început.
Acum sunt dublu campion naţional la canoe 1, 500 de
metri, iar la 1.000 de metri am ieşit pe doi. Dar
prima medalie la un campionat naţional a fost de
argint, la canoe 1, 3.000 m, în 2006.


Jurnal CS: Anul 2009 ţi-a adus însă
două titluri de referinţă: campion mondial
şi campion european la canoe 4, 1.000 de metri. Te
aşteptai la asemenea performanţe?

A.G. Sincer, după titlul european ne gândeam la
o medalie, la „mondiale“. Dar nu credeam
că vom câştiga aurul. Am fost şi
obosiţi, cu perioadă scurtă de refacere, iar
drumul până la Moscova a fost lung.


Jurnal CS: Lung, dar a meritat. Ce urmează, după
scurta vacanţă de trei zile, petrecută
acasă?

A.G.: Avem Campionatele Naţionale de caiac-canoe
pentru seniori de la Piteşti, din perioada 24-26
august a.c., apoi Balcaniada din Serbia, din luna
septembrie a.c.


Jurnal CS: Ce-ţi doreşti în 2010?

A.G.: Un titlu european individual, în proba de
canoe, 500 de metri, şi să ajung în lotul
de seniori. Apoi, să intru la Facultatea de
Educaţie Fizică şi Sport Braşov. Dar,
mai presus de toate, să fiu sănătos.


Jurnal CS: Cum vezi… cercurile olimpice?

A.G.: Sunt cam departe. Pentru Olimpiada de la Londra, din
2012, sunt prea tânăr. Aşa că sper
să ajung la Jocurile Olimpice din 2016. Dacă nu
le voi prinde, atunci mă voi lăsa de sport.
Mă aşteaptă alţi şapte ani de
muncă, şi sunt hotărât să ajung
acolo. Nu va fi uşor, dar am încredere în
mine. Pentru că fără muncă nu te
poţi realiza în viaţă. Am pornit pe
acest drum, şi nu regret, sub nici o formă, anii
pe care i-am dedicat canoei. Pentru mine nu au fost ani
sacrificaţi ai copilăriei.


Jurnal CS: Încă odată felicitări!
Şi, fie ca visele tale frumoase să devină
tot atâtea realizări.


Carte de vizită

Adrian Grozuţă

Data şi locul naşterii: 1992, la
Reşiţa.

Starea civilă: necăsătorit

Studii: elev

Performanţe: campion mondial şi european la canoe
4, 1.000 metri, şi dublu campion naţional canoe
1, 500 de metri.

Marius Moraru

marius.moraru@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Mișa Rohozneanu pleacă de la CSM Reșița
REȘIȚA - Pentru cel mai iubit jucător al echipei CSM Reșița, meciul cu CSM Focșani a fost ultimul în tricoul [...] mai multe »
Cu viitorul antrenor în tribună, handbaliștii reșițeni au reușit prima victorie din Liga Zimbrilor
REȘIȚA - CSM Reșița a câștigat joi, 18 octombrie, cu scorul de 25-24, partida de pe teren propriu cu CSM Focșani, [...] mai multe »
Derby în Liga a IV-a! Ezerișul primește vizita Lupacului!
CARAȘ-SEVERIN - Partida dintre Progresul Ezeriș și Voința Lupac va avea loc duminică, 20 octombrie, de la ora [...] mai multe »
Concurs de selecție la Băile Herculane
BĂILE HERCULANE - Cupa „Piticii atomici” la lupte a avut loc zilele trecute, la Băile Herculane, iar scopul [...] mai multe »
Leontin Doană: Eu fac echipa și eu răspund de rezultate!
REȘIȚA - După victoria cu scorul de 2-1 în fața Gloriei Buzău, antrenorul Leontin Doană a ținut să facă [...] mai multe »
Cristi Bobar a ordonat: silenzio stampa la CSM Reșița!
REȘIȚA - Președintele din Valea Domanului și-a motivat decizia prin faptul că a vrut liniște la echipă înaintea [...] mai multe »
Studentele, învinse acasă de Crișul Chișineu-Criș
REȘIȚA - Elevele lui Cristian Busuioc au cedat acasă, scor 22-27, cu Crișul Chișineu-Criș și au rămas după [...] mai multe »
CSM Reșița, victorie cu Gloria Buzău în prelungiri
REȘIȚA - CSM Reșița s-a impus miercuri, 16 octombrie, cu scorul de 2-1, în fața formației SCM Gloria Buzău, în [...] mai multe »
CSM Reșița primește vizita formației din Focșani
REȘIȚA - În Liga Zimbrilor, handbaliștii de la CSM Reșița vor primi vizita echipei CSM Focșani 2007. Jocul va [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou