Reactualizat la:

Interviu cu Ştefano Pucci, antrenorul de WKC al Italiei

Interviu cu Ştefano Pucci, antrenorul de WKC al Italiei
REŞIŢA – Tehnicianul italian Stefano Pucci a condus un stagiu de pregătire la Anina pentru karateka de la Sport Star.

Rectifica

Jurnal CS: Domnule Stefano Pucci, am înţeles că sunteţi pentru prima dată la Anina. Dar, cu multe prezenţe în România.

Stefano Pucci: Aşa este. La Anina sunt pentru prima dată, însă în România de multe ori. Am venit aici fiindcă România are mulţi sportivi de talie naţională şi internaţională. Şi, chiar în stagiul pe care l-am făcut acum, împreună cu maestrul Mihai Cioroianu, preşedintele Eureka România, am văzut copii cu multe calităţi, şi mai ales cu multă voinţă de a face karate.

Jurnal CS: Putem spune că stagiul de la Anina a fost un succes?

S.P.: Cu certitudine. Deşi Anina este un oraş mic, totuşi primarul urbei, împreună cu celelalte oficialităţi, cu reprezentanţii Filialei Caraş-Severin a Academiei Olimpice Române, au fost deosebit de calzi, de dispuşi la dialog. Din punctul de vedere al sportivilor, ei au răspuns pozitiv, s-au implicat foarte mult în acest stagiu. Deşi a fost unul intensiv, destul de greu. Însă, sper că pentru ei a însemnat ceva, a însemnat o experienţă pe care o vor ţine minte, şi care îi va ajuta în viitorul lor sportiv, dar şi de viaţă.

Jurnal CS: Înseamnă că relaţiile de colaborare dintre Italia şi România, în domeniul karate-ului, se dezvoltă, în continuare.

S.P.: Colaborarea dintre noi este de lungă durată. Ne cunoaştem de foarte mulţi ani. Vizitele echipelor noastre au fost reciproce. Din partea mea, am toată dispoziţia ca şi pe viitor să întreţin această colaborare, ori de câte ori voi fi chemat de preşedintele Mihai Cioroianu. Voi reveni cu mare plăcere.

Jurnal CS: Aţi fost, împreună cu maestrul Mihai Cioroianu, protagoniştii unei festivităţi la primăria locală, în cadrul căreia aţi primit „Titlul de Cetăţean de Onoare al Oraşului Anina“. Cum aţi receptat evenimentul?

S.P.: A fost o mare onoare pentru mine. Pentru că am simţit că mi-a fost acordat din suflet. Pe lângă relaţia de prietenie pe care o avem, acum este şi această distincţie, care ne leagă şi mai mult. Vreau să vă spun că am fost surprins de această ceremonie. N-am ştiut nimic. Trebuie să spun că primarul Aninei, domnul Gheorghe Neicu, este o persoană deosebită. Atât din punct de vedere oficial, cât şi al relaţiilor umane.

Jurnal CS: Care vor fi paşii imediat următori?

S.P.: Nu este stabilit nimic concret. Dar, pe viitor, colaborarea va fi cea normală. Împreună cu colegul şi prietenul meu Mihai Cioroianu vom decide perspectiva. De fapt, el va stabili activitatea din România, acţiunile pe care le va organiza. Şi, dacă mă va solicita, spre exemplu, la Braşov, voi merge acolo. Dacă decide să ne întâlnim la Anina, sau la Timişoara, voi fi prezent, de fiecare dată. Avem o prietenie excelentă.

Jurnal CS: În concluzie, din discuţiile pe care le-am purtat am înţeles că nu regretaţi vizita la Anina.

S.P.: În nici un caz. Dimpotrivă. Am petrecut câteva zile minunate, alături de nişte oameni deosebiţi. Repet, am întâlnit oameni deschişi, calzi, prietenoşi. M-am simţit excelent. Şi, dacă voi mai fi solicitat, voi reveni cu mare plăcere la Anina. Un oraş mic, dar cu oameni mari la suflet. De altfel, aşa cum spunea şi maestrul Cioroianu, după ce am primit distincţiile, ne simţim şi puţin anineni. Aşadar, plec de la Anina cu o mare satisfacţie. Fiindcă acolo am trăit altfel de emoţii. Care sunt greu de exprimat în cuvinte.

Carte de vizită

Stefano Pucci

Data şi locul naşterii: 16 mai 1956, la Roma

Starea civilă: căsătorit, două gemene

Studii: Licenţiat în Istorie Contemporană

Activitate: Antrenorul echipei naţionale de WKC a Italiei

Marius Moraru

marius.moraru@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Noi transferuri la CSM Scolar, dar si rezilieri
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița l-a transferat pe Valentin Bărbulescu, căpitanul echipei Juventus București. [...] mai multe »
Muncitorul isi reia pregatirea
REȘIȚA - Echipa de futsal Muncitorul Reșița își va relua luni, 22 ianuarie, de la ora 17, pregătirea în vederea [...] mai multe »
Luptatorii resiteni, primele teste in 2018
REȘIȚA - Luptătorii din municipiul de pe Bârzava au participat sâmbătă, 20 ianuarie, la prima competiție pe anul [...] mai multe »
CSM Scolar Resita joaca handbal
REȘIȚA - Sub genericul „Jucăm handbal”, sâmbătă, 20 ianuarie a fost marcată Ziua Handbalului Reșițean, o [...] mai multe »
Viitorul 1913 se reuneste luni
CARANSEBEȘ - Reunirea lotului echipei Viitorul 1913 Caransebeş va avea loc luni, 22 ianuarie, la ora 15.30, pe [...] mai multe »
CSM Scolar isi face echipa pentru promovare
REȘIȚA – Rosso-nerii s-au reunit miercuri dimineață în Valea Domanului. 22 de fotbaliști au răspuns la primul [...] mai multe »
CS Universitatea Resita isi bate propriile recorduri
REȘIȚA - Dacă în 2016 se vorbea despre cel mai bun an din istoria Clubului Sportiv Universitatea Reșița, ca număr [...] mai multe »
CSM Scolar Resita si-a stabilit meciurile amicale
REȘIȚA - Elevii lui Daniel Oprița vor disputa în perioada de pregătire șase jocuri de verificare. Dacă în [...] mai multe »
Robert Lupu, pregatit pentru Euro 2018!
REȘIȚA - Reșițeanul se va afla în premieră în postura de antrenor la un Campionat European de futsal. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou