Reactualizat la:

Interes scăzut pentru lectură

Interes scăzut pentru lectură
REŞIŢA – Librarii spun că, de la an la an, cartea este tot mai puţin căutată de reşiţeni.

 (1 comentariu)

Rectifica

În ultimii ani, tot mai puţini sunt cei care cumpără o carte din librării ori preferă să-şi petreacă timpul liber citind. De vină nu este doar internetul, ci starea materială precară a iubitorilor de carte de orice gen.

În librării, cele mai scumpe cărţi sunt albumele de artă, de fotografie sau cele de design, care sunt cumpărate în special de colecţionari şi de cei care lucrează în astfel de domenii. Preţurile pornesc de la 110 lei în cazul albumelor de artă şi pot depăşi uşor 300 de lei. Nu sunt mai ieftine nici enciclopediile sau volumele de beletristică, care sunt şi cele mai căutate. De exemplu, o carte de beletristică poate costa între 36 şi 80 de lei, iar preţul unei enciclopedii poate ajunge până la 200-250 de lei. Dacă exemplarele au şi autograful autorului, costul volumului este şi mai mare. În aceste condiţii, puţine persoane ies din librării cu o carte în mână.

„De la an la an, cartea se vinde tot mai prost. În general, se caută cărţile pentru copii, ghidurile şi dicţionarele. Se vând destul de slab şi cărţile din programa şcolară a elevilor, semn că se citeşte tot mai puţin în ziua de azi, poate şi datorită internetului. Faptul că anumite ziare îşi promovează brand-ul vânzând cărţi la preţuri bune, din punctul meu de vedere, nu este o concurenţă pentru librării, atâta timp cât se doreşte promovarea cărţii“, ne-a spus Camelia Duca, librar.   

  De ce nu mai cumpărăm cărţi?
O primă explicaţie ar fi că volumele din librării sunt destul de scumpe, iar cei care nu-şi permit să dea atâţia bani, împrumută cărţi de la bibliotecă. Pe de altă parte, posibilităţile pe care le oferă internetul, scade în continuu interesul pentru lectură. „Nu sunt pasionată de citit, dar fiind în clasa a XII-a citesc cărţile din programa pentru Bacalaureat“, ne-a spus Alexandra Jurjica.

Tânăra Sorina Miloş este pasionată de lectură şi spune că petrece mult timp în faţa cărţilor: „Citesc tot ce-mi pică în mână, în special literatură universală, dar, în ultima perioadă, m-am oprit şi la scriitorii români, pentru că mă pregătesc pentru Bacalaureat. Cumpăr cărţi, şi chiar dacă sunt scumpe, consider că merită toţi banii“, mai spune tânăra.

Roxana Nafiru



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Atracţia nudă a minunii cinetice
REŞIŢA - Artezienele Reşiţei au fost nu o dată în centrul atenţiei, fie prin electoralele spumante care le [...] mai multe »
Trei kosovari, opriţi la frontieră
CARAŞ-SEVERIN - Cei trei au fost prinşi în miez de noapte de poliţiştii de frontieră orăviţeni, la aproximativ [...] mai multe »
Dunca cere avize pentru iarnă, deși e sceptic că le va și primi
MUNTELE MIC - Omul de afaceri timișorean, unul dintre cei mai importanți investitori din turismul cărășean, se [...] mai multe »
Una din patru şcoli cărăşene n-are autorizaţie
CARAŞ-SEVERIN - Şi lipsesc atât autorizaţia sanitară de funcţionare, cât şi cea de securitate la incendiu. Este [...] mai multe »
La Caransebeș, conductele de apă se sparg mai ceva ca baloanele
CARANSEBEŞ - Cititorii JCS și Caon.ro continuă să ne trimită imagini cu străzile Caransebeșului pe care apa curge [...] mai multe »
Verdictul rectificării bugetare, așteptat cu înfrigurare
CARAŞ-SEVERIN - La sfârşitul lunii august, primăriile vor primi bani în urma rectificării bugetare. Sumele [...] mai multe »
De la Dorel, la Strâmbă-Canale de Reşiţa
REŞIŢA - Un Strâmbă-Canale a fost reclamat, zilele trecute, într-o postare pe Facebook a fostului arhitect al [...] mai multe »
A lovit o femeie și a fugit de la locul accidentului
REȘIȚA - S-a întâmplat duminică, în jurul orei 18, pe str. Rândul Trei din Reșița, unde s-a produs un accident [...] mai multe »
Cine butonează, rămâne fără permis
CARAŞ-SEVERIN - Fără telefoane sau alte dispozitive mobile, capabile de înregistrare sau redare text, foto sau [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou