Reactualizat la:

Întâlnire de vârf la PRO România Arad

Întâlnire de vârf la PRO România Arad
Scris de Andreea Pintea - Daniel Constantin, prim-vicepreședintele PRO România, la Arad: „Vom atrage profesioniști și oameni de calitate”.

Ședință importantă pentru proaspătul partid format și la Arad, PRO România. La sediul filialei din Bulevardul Revoluției nr. 96, a fost prezent, joi, 14 martie, chiar Daniel Constantin – prim-vicepreședintele PRO România. Acesta, alături de Flavius Măduța – coordonator județean, Marin Lupaș – coordonator municipal, Valentin Nemeș și Miroslav Stanici – coordonator Timiș, a susținut o conferință, explicând obiectivele partidului.

Alături de Daniel Constantin, cei prezenți au discutat aspecte privind organizarea filialei precum și stadiul strângerii de semnături pentru alegerile europarlamentare. Aceștia și-au reafirmat convingerea că alternativa la actuala guvernare o reprezintă PRO România și politica pe care acest partid o promovează.

„PRO România susține competența, profesionalismul, precum și echilibrul în societatea românească. Mă bucur să regăsesc aceste valori îmbrățișate și de echipa din Arad. Alături de cei prezenți sunt sigur că vom atrage în PRO România profesioniști și oameni competenți. Subliniez că accentul se va pune pe calitate, nu cantitate”, a declarat Daniel Constantin.

Rectifica

Taguri: ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria ARADON Ştirile judeţului Arad
„Jucătorii sunt nemulțumiți de ei”
Cristi Păcurar dezvăluie câteva dintre cauzele parcursului mai slab al UTA-ei din acest an. mai multe »
Am scăpat de pesta africană!
Singurul focar din judeţ, care a evoluat într-o gospodărie din municipiu, va fi declarat oficial stins peste câteva [...] mai multe »
Trei arădeni la Adunarea Generală a UZPR
Într-un amfiteatru al Academiei de Științe Economice București a avut loc, duminica 24 martie, Adunarea Generală a [...] mai multe »
Viceprimar din Arad, acuzat că i-a dat socrului păşune
Agenţia Naţională de Integritate spune că un viceprimar din Arad s-a aflat în conflict de interese administrativ. mai multe »
Ziua porților deschise la Universitatea „Aurel Vlaicu” 
Arad. Eveniment pentru elevi la universitatea de stat din Arad. Aproape 900 de elevi ai liceelor arădene au trecut luni [...] mai multe »
Ustensile de pescuit ilegale confiscate de jandarmi la Pecica
PECICA. Doi bărbați care pescuiau ilegal în zona orașului Pecica au fost prinși de un echipaj de jandarmerie din [...] mai multe »
Puteţi profita de ultimele zile de early-booking
Cinci motive, oferite de consultantul nostru în probleme de turism, Ema Boita, pentru care merită să îţi rezervi [...] mai multe »
Al treilea autor al spargerii bancomatului din Alfa, prins de polițiști
ARAD. Este vorba despre un cetățean albanez cu domiciliul în județul Maramureș. Polițiștii Serviciului de [...] mai multe »
Adolescent de 19 ani, găsit spânzurat în pădure la Pecica
Tânărul a fost găsit luni și a fost anunțată Poliția. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou