REŞIŢA – Dacă v-aţi întrebat vreodată ce simt marii actori ai teatrului românesc atunci când urcă pe scenă, cât timp îi ia unui poet pentru a-şi aşterne gândurile pe hârtie sau ce se ascunde în spatele muncii de artist, atunci trebuie să citiți „Întâlniri cu destine“, volum lansat joi, 13 septembrie, la Reşiţa, sub semnătura omului de cultură Adalbert Gyuris.
Prieten al artiştilor, publicistul a stat, de-a lungul vremii, de vorbă cu personalități din cele mai diverse domenii, reușind astfel să adune o serie de interviuri pe care, ulterior, le-a şi pus la dispoziţia publicului larg. Recent, Adalbert Gyuris a selectat o parte din dialogurile sale, dând astfel viaţă volumului „Întâlniri cu destine“, care a fost lansat miercuri, la Bocşa, şi joi, la Reşiţa.
Evenimentul din municipiul reședință de județ a fost găzduit de librăria „Semn de carte“, iar printre invitaţi s-au numărat oameni de cultură, prieteni şi apropiați ai publicistului. În paginile cărţii regăsim numele unor personalităţi marcante din România, cum ar fi Maia Morgenstern, Oana Pellea, Ana Blandiana, Doina Cornea, Mircea Cărtărescu, Tudor Gheorghe, Horia Roman Patapievici, Horaţiu Mălăele, Mircea Diaconu, Dan Puric sau Andreea Esca, dar şi personalități autohtone, precum poeta Liubiţa Raichici, publicistul Erwin Josef Ţigla, gazetarul Adrian Crânganu, artistul plastic Viorel Coţoiu, preotul Ion Petrică, sculptorul Constantin Lucaci, scriitorul Titus Suciu sau regizorul Ioan Cărmăzan. Despre omul şi prietenul Adalbert Gyuris au vorbit, pe rând, Liubiţa Raichici, Adrian Crânganu şi Gabriela Şerban. Criticul şi editorul Gheorghe Jurma, prezent la eveniment, mărturisea că experiența de aproape 20 de ani a autorului îşi spune cuvântul în această carte. „Ceea ce face Adalbert Gyuris nu este doar un hobby, aşa cum îi place acestuia să spună, ci este experienţă. În volumul de faţă, a reuşit să menţină un echilibru între centru şi provincie, dovedind, dacă mai are nevoie, că valorile sunt valori, indiferent în ce colţ de ţară s-ar afla“, a precizat Jurma.
Artist polivalent, Adalbert Gyuris s-a născut în 1953 în comuna Vermeş, iar din 1997 este stabilit în Germania. A absolvit în 1984 Şcoala de Arte Populare din Reşiţa, şi din anul 1996 este membru al Asociaţiei Caricaturiştilor din România. Este pictor, sculptor, poet, publicist şi autorul unui careu rebus record de 10×10, în care toate cuvintele conţin litera „X“. A colaborat la diferite ziare şi reviste din ţară şi din străinătate, şi are mai multe expoziţii personale.
Roxana Bălan Nafiru