Reactualizat la:

Institutia Prefectului, bilant la final de an

Institutia Prefectului, bilant la final de an
Scris de Flavius Rotariu - CARAŞ-SEVERIN – Instituţia Prefectului – Judeţul Caraş-Severin a marcat două tururi de scrutin şi o serie de inundaţii. Evenimentele de tensiune în acest an au fost amintite în cadrul bilanţului făcut ad-hoc de către reprezentantul Guvernului în teritoriu, Florenţa Albu.

Rectifica

„Finalul anului este un moment de bilanţ. Noi vom puncta doar câteva aspecte, având în vedere că un bilanţ extins va fi prezentat în luna ianuarie. Prefectura Caraş-Severin a avut un an de foc. Dincolo de cele două alegeri locale şi parlamentare organizate cu Biroul Electoral Judeţean şi Autoritatea Electorală Permanentă, reprezentanţii Guvernului în teritoriu au avut de gestionat situaţii de urgenţă, cum au fost inundaţiile din vară ce au afectat mai multe localităţi cărăşene. Ulterior, a apărut o Hotărâre de Guvern prin care 116 familii au beneficiat de ajutoare financiare”, a explicat prefectul judeţului.

Printre reuşitele punctate pentru acest an s-au numărat reluarea audienţelor în teritoriu pentru semnalarea nevoilor cetăţenilor şi reiniţierea Grupului Judeţean pentru Modernizarea Administraţiei Publice, realizat în sistem de videoconferinţă, prin care s-au abordat teme legate de arhivare, de redactarea hotărârilor de consilii locale sau cele de stare civilă. „Înainte de a controla, e foarte importantă îndrumarea. Nu am avut foarte mult timp la dispoziţie, pentru că am intrat în alegeri, dar vor continua în acest fel întâlnirile cu primăriile. Din păcate, nu foarte multe din administraţiile locale s-au conectat cu noi prin acest sistem de videoconferinţă. 44 şi-au anunţaţ acordul pentru a participa la aceste videoconferinţe, însă doar 24 au participat concret. În plus, este nevoie de o minimă dotare tehnică pentru a reuşi acest lucru”, a adăugat prefectul Florenţa Albu.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popovici: Dragnea! Du-te la puscarie!
REȘIȚA - Chiar dacă la nivel județean este aliatul PSD și beneficiază de un post de vicepreședinte al Consiliului [...] mai multe »
Centrele din Caransebes, Anina si Iablanita, tot cu lacat pe ele
REŞIŢA - Şi situaţia va mai continua aşa, cel puţin o vreme, până la o nouă rectificare bugetară, susţin [...] mai multe »
Cum distrug polonezii si cehii pasunile alpine de pe Tarcu? Cu motoarele!
MUNȚII ȚARCU - Omul de afaceri Romeo Dunca a postat filmulețe în care mai mulți motocicliști, cel mai probabil [...] mai multe »
Prefectul striga catalogul, de Ziua Drapelului
REŞIŢA - Pentru a se asigura că de la ceremoniile militare şi religioase oraganizate cu acest prilej nu va lipsi [...] mai multe »
Jurnal de Weekend, magic si festiv
CARAȘ-SEVERIN - Credincioşii ortodocşi sărbătoresc duminică, 24 iunie, Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, [...] mai multe »
La Gradinari, bate vantul cu migranti
GRĂDINARI - 13 cetăţeni irakieni, iranieni, afgani şi pakistanezi au fost prinşi după ce au intrat în ţară din [...] mai multe »
Vicepremierul Gratiela Gavrilescu, in judet
REŞIŢA - Vineri, 23 iunie, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu se va afla în Caraş-Severin. La primele ore ale [...] mai multe »
Cod portocaliu si galben pentru Caras-Severin
CARAȘ-SEVERIN - O avertizare meteo imediată de cod portocaliu a intrat în vigoare joi, la ora 14. 30. Sunt vizate [...] mai multe »
Furtunile au produs pagube de 4,5 milioane de lei
REŞIŢA - Prefectul Matei Lupu, în calitate de președinte, a convocat, în şedință extraordinară, Comitetul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou