Reactualizat la:

Instabilitate la Metalul Resita

Instabilitate la Metalul Resita
Scris de Marian Cărăvan - REŞIŢA – Lotul echipei de fotbal din Valea Domanului este destul de subțire.

Rectifica

În ziua în care la Casa Fotbalului din București va fi stabilit programul viitoarei ediții a Ligii a II-a de fotbal, Metalul Reșița susține un nou joc de verificare în Valea Domanului. Adversara din meciul programat vineri, 14 august, de la ora 11, va fi Voința Lupac, câștigătoarea ediției precedente a Ligii a IV-a Caraș-Severin.

Elevii lui Marian Pană și Carol Gurgu încheie în aceeași zi și cantonamentul efectuat pe plan local, la stadionul „Mircea Chivu“ din Valea Domanului. Pe lângă deja binecunoscutele probleme financiare care afectează echipa, antrenorul Marian Pană se confruntă și cu probleme de efectiv, lotul fiind destul de subțire. Iar jucătorii veniți în probe în această perioadă nu l-au convins deloc pe tehnicianul Metalului. Cei doi belgieni și doi francezi testați în amicalul cu Vulturii Lugoj au făcut destul de repede cale întoarsă.

„Au avut probleme musculare, n-au reușit să facă față efortului, din păcate pentru ei, dar și pentru noi, întrucât mi-ar fi plăcut fundașul central Anthony. Dar, lucrurile sunt puțin complicate și am decis să renunțăm la ei. Avem doar 17 jucători la pregătire“, a spus antrenorul Marian Pană.

Pe lângă faptul că Marian Pană nu găsește jucători cât de cât valoroși pentru completarea lotului, au mai și plecat din jucătorii de bază. Unul dintre ei este fundașul Ionuț Tătaru, care s-a înțeles cu Olimpia Satu Mare. Acesta a și jucat în această săptămână în amicalul încheiat la egalitate, 0-0, cu nou-promovata în Liga a III-a, Luceafărul Oradea. În ceea ce o privește pe Metalul Reșița, al cărei viitor este incert, după jocul cu Voința Lupac, rosso-nerii au programat un alt test săptămâna viitoare, pe 19 august, acasă cu ASU Politehnica Timișoara.

Până atunci, vineri, 14 august, va fi stabilit calendarul competițional al noii ediții de campionat. Metalul Reşiţa face parte din Seria a II-a a ligii secunde, alături de Gaz Metan Mediaş, FC Braşov, Universitatea Cluj, CS Mioveni, Unirea Tărlungeni, Olimpia Satu Mare, CSM Râmnicu Vâlcea, FC Caransebeş, Şoimii Pâncota, FC Bihor, Chindia Târgovişte, UTA Bătrâna Doamnă şi FCM Baia Mare.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Rosso-nerii au cedat în fata liderului
REȘIȚA – În etapa a IX-a a Diviziei A de handbal masculin, Seria B, CSM Școlar Reșița – CSM Oradea 28-34 [...] mai multe »
Victorie importanta pentru CSU Resita
REȘIȚA - În etapa a XI-a a Diviziei A de handbal feminin, Seria B, ACS Crișul Chișineu-Criș - CSU Reșița 21-25 [...] mai multe »
Caransebesul, egal cu Lipova, in amical
CARANSEBEȘ - ACS Viitorul 1913 Caransebeş – Şoimii Lipova 1-1 (0-0), într-un amical pe Municipalul din Parcul [...] mai multe »
Daniel Oprita: Trebuie sa speram in continuare
REȘIȚA – După victoria cu CSU Craiova II, antrenorul Daniel Oprița crede în continuare în șansele Reșiței de [...] mai multe »
A treia victorie consecutiva pentru CSM Scolar
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița a câștigat sâmbătă, 18 noiembrie, partida cu CSU Craiova II cu scorul de 2-0, [...] mai multe »
CSM Scolar infrunta CSU Craiova II
REȘIȚA - În Liga a III-a la fotbal, CSM Școlar Reșița – CSU Craiova II, sâmbătă, ora 14, în Valea Domanului. mai multe »
Cadou din suflet
REȘIȚA - De o surpriză imensă a avut parte antrenorul emerit Nicolae Constantin după succesul istoric al echipei de [...] mai multe »
CSU Resita, victorie pentru podium
REȘIȚA - CSU Reșița – Olimpic Tg. Mureș 30-23 (14-12), în Divizia A de handbal feminin, Seria B. mai multe »
Resitenii au luat medalii in Moldova
REȘIȚA - Florin Gafton și Raul Badea au urcat pe podium la un turneu internațional de lupte la Nisporeni. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou