REŞIŢA – Pentru ca deschiderea noului an şcolar să „ia startul“ în cele mai bune condiţii reprezentanţii şcolari au demarat o serie de lucrări. O parte dintre acestea vizează clasa pregătitoare, un nou nivel de învăţământ care din acest an şcolar va reprezenta prima clasă din ciclul primar.
„Din discuţiile purtate săptămâna trecută cu primarii din judeţ şi cu prefectul judeţului, Silviu Hurduzeu, avem asigurate în toate unităţile şcolare atât din mediul urban cât şi rural, locaţiile necesare pentru clasa pregătitoare“, ne-a informat insp. şc. gen. adj., prof. Ioan Benga, adăugând faptul că acestea „urmează a fi zugrăvite la începutul anului, vor fi dotate cu mochetă lipită sau mobilă şi se vor pregăti grupuri sanitare speciale pentru a putea fi folosite de către copiii cu vârsta de şase ani“.
Anul şcolar 2012-2013 va începe cu personal didactic suficient pentru acest nivel şcolar iar o clasă va fi constituită din 15-25 de elevi. „Ne luăm angajamentul ca până în 7 septembrie sălile de clasă să fie gata. Avem asigurate resursa umană, mobilier, zugrăveli şi obiectele sanitare. Începând de azi, împreună cu dl inspector Şuşoi, vom încerca astfel ca până sâmbătă să ajungem să vedem în ce situaţie se află şcolile din judeţ atât din punct de vedere al începerii anului şcolar cât şi al documentelor necesare autorizaţiei de funcţionare“, ne-a declarat prof. Benga.
Luni, 27 august, au început primele sesiuni de formare la nivel naţional dedicate celor 8.000 de cadre didactice care vor preda la clasa pregătitoare. La nivelul judeţului Caraş-Severin 118 profesori participă la aceste sesiuni, organizate în două serii. Prima se desfăşoară în această săptămână la Şcoala cu clasele I-VIII „Romul Ladea“ din Oraviţa şi la Liceul „Hecules“ Băile Herculane. A doua serie de cadre didactice va participa la seminariile de formare în perioada 3-7 septembrie la Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 9 Reşiţa şi Liceul Pedagogic „C.D. Loga“ Caransebeş.
Programul de formare continuă totalizează 134 de ore, dintre care 40 de ore faţă în faţă şi 94 de ore on-line. Obiectivul general al proiectului este îmbunătăţirea accesului şi a participării cadrelor didactice din învăţământul primar la oportunităţi de formare continuă bazate pe resurse digitale şi pe cursuri de tip blended learning (faţă în faţă şi on-line) în vederea susţinerii formării de competenţe-cheie la şcolarii mici, prin organizarea interdisciplinară a ofertelor de învăţare.
Lavinia Predescu