Caraş-Severin, Romania

VĂLIUG – La final de săptămână va fi din nou forfotă la Văliug. Pentru o tradiție de câțiva ani, traversarea în înot a Lacului Văliug. Pe 20 august sunt așteptați amatorii de aventură, pentru o competiție de anduranță, de care se bucură în fiecare vară.

Competiția se desfășoară pe lacul Văliug, la 25 de kilometri de municipiul Reșița, la poalele muntelui Semenic. Sâmbătă, 20 august, la ora 10 se va da startul în proba scurtă, de 400 metri, iar de la ora 11 vor porni concurenții care au optat pentru proba lungă, de 2.000 de metri. După startul probei lungi se va da startul și unei probe destinate copiilor, care vor înota pe distanța de 200 de metri. „Persoanele participante trebuie să cunoască una din ramurile sportive din natație – înotul și să stăpânească cel puțin unul din stilurile: fluture (delfin), spate, bras, liber (craul). Prin semnarea declaraţiilor pe proprie răspundere, participanţii se obligă să respecte prevederile acestui regulament”, ne-a spus Dorina Iana, președinte executiv al CS de Înot Reșița 07. Categoriile de vârstă sunt: sub 20 ani; 20-29 ani; 30-39 ani; 40-49 ani; 50-59 ani; 60-69 ani; peste 70 ani; copii până la 14 ani; Juniori + Seniori Performanță (înregistrați la FRNPM) – toate vârstele.