Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Municipalitatea reşiţeană şi reprezentanţii Caen, Franţa, au luat din nou în discuţie eventualitatea unei înfrăţiri care s-ar putea înfăptui chiar anul acesta, după 20 de ani de colaborare.

Cu ocazia manifestărilor prilejuite de Zilele Francofoniei, derulate în perioada 16-23 martie, Mihai Stepanescu, primarul municipiului Reşiţa, a primit vizita preşedintelui Asociaţiei CaenCalvados-Roumanie, domnul Hugues Labrusse, însoţit de către doamna Labrusse.

Au fost purtate discuţii legate de proiectele comune ale celor două oraşe, printre care se numără şi posibilitatea promovării cinematografelor Dacia, din Reşiţa, şi Lux, din Caen. Iar municipalitatea reşiţeană a propus organizarea unei competiţii sportive pe Stadionul „Mircea Chivu“, la care să participe şi echipe de fotbal din Caen.