Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – CSM Școlar – Performanța Ighiu 3-4 (2-2), în etapa a treia a Ligii a III-a de fotbal, Seria a IV-a.
Nou-promovata CSM Școlar Reșița a pierdut pe teren propriu sâmbătă, 17 septembrie, cu scorul de 3-4 partida împotriva formației Performanța Ighiu, meci contând pentru etapa a III-a a Ligii III-a de fotbal. Pentru reșițeni au marcat Alin Liuba în minutul 16 și Flavius Costescu în minutul 45, ambele goluri fiind înscrise cu capul. În repriza a doua, noul intrat, Răzvan Costachi a înscris din lovitură de la 11 metri în minutul 72, acesta fiind ultimul gol al bănățenilor. De la acest joc n-au lipsit nici cartonașele roșii, Răzvan Costachi și George Ponoran au fost eliminați în minutul 88, respectiv 90, după ce au primit fiecare câte două cartonașe galbene.

„Am făcut o primă repriză mai slabă, în cea de-a doua ne-am revenit, dar din păcate, din cauza anumitor greșeli personale pe faza defensivă, am primit foarte ușor câteva goluri. Le-am și spus băieților că atunci când dai trei goluri acasă și primești patru goluri, înseamnă că nu mai jucăm ceea ce trebuie. Felicit echipa pentru dăruire, devotament și pentru efortul depus în acest joc, sunt supărat pe fundașii noștri centrali pentru că au greșit la golurile pe care le-am primit în acest meci. Sunt dezamăgit de rezultat pentru că am ținut piept unei echipe care anul trecut se lupta la promovare. Noi am fost în liga a IV-a și nu cred să fi fost vreo diferență foarte mare între noi și ei. Felicit echipa oaspete pentru victorie, dar după părerea mea, este un rezultat nemeritat, eu cred că am fi meritat un rezultat de egalitate în acest joc”, a declarat Leontin Doană.

CSM Școlar: Petruț, B. Szijj, Banac, Doda (min. 62, Covăsală; min. 75, Buzdugan), Negrei, Costescu, Săndescu (min. 34, Ponoran), Breșneni, Liuba, A. Coviț, Beloescu (min. 62, Costachi). 

La partida restantă cu Pandurii II care va avea loc marți, 20 septembrie, pe teren propriu, pe lângă cei doi fotbaliști suspendați pentru acest joc din pricina cartonașelor roșii primite, antrenorul Leontin Doană nu se va mai putea baza nici pe fundașul Robert Covăsală, care s-a accidentat după 13 minute de joc.