Reactualizat la:

Infrangere la scor pentru Universitatea Resita

Infrangere la scor pentru Universitatea Resita
REŞIŢA – În prima etapă a Diviziei A feminine de handbal, Seria B, Universitatea Reşiţa a întâlnit pe teren propriu o formaţie retrogradată din Liga Naţională, CSM Cetate Deva.

Rectifica

Handbalistele de la CSM Cetate Deva, dormice să revină cât mai repede în elită, au învins Universitatea Reşiţa cu 43-20, după ce la pauză aveau avantaj de 20 de goluri, 25-5. Echipa reşiţeană, pregătită de Cristian Busuioc şi Liviu Viaşu, alcătuită în cea mai mare parte din junioare, a fost o pradă uşoară pentru CSM Cetate Deva.

Diferenţa de valoare a fost evidentă încă din startul confruntării. Deva a reuşit desprinderea clară după doar câteva minute de la primul fluier. În minutul 8 era deja 6-1, iar în minutul 14 tabela indica 10-2 pentru CSM Cetate Deva. Prima repriză a fost catastrofală pentru Universitatea Reşiţa, care nu a reuşit să marcheze decât de cinci ori. Ultimele zece minute ale primei reprize au fost de coşmar pentru gazde, întrucât handbalistele de la CSM Cetate Deva au punctat de 11 ori consecutiv.

Universitatea Reşiţa: Codruţa Buda, Ioana Stoiculescu, Andra Ioţa – Alexandra Dinu 9, Laura Roiban 4, Sarah Ciurdaş 3, Adriana Voinea 2, Mădălina Dragoş 1, Rebeca Pecoli 1, Alina Cristea, Gianina Iung, Claudia Stanciuc, Alexandra Mihai, Cătălina Dumitrescu, Lavinia Grozuţa.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Juniorii si seniorii au pedalat pe potecile Resitei
REŞIŢA - Peste 80 de concurenţi au participat la sfârşitul săptămânii, la prima ediţie a Reşiţa Mountainbike [...] mai multe »
Energetica pe podium la Memorialul Constantin Gavrilescu
CARANSEBEȘ - La sfârșitul săptămânii trecute a avut loc Memorialul „Constantin Gavrilescu” la judo, ediția a [...] mai multe »
Memorialul Corneliu Busu la sah, editia a III-a
REȘIȚA - În perioada 21-23 septembrie, Asociația Județeană de Șah Caraș-Severin, cu sprijinul SC Plastomet SA, [...] mai multe »
Viitorul Caransebes, scor fluviu cu Moldova Noua
CARANSEBEȘ - Viitorul 1913 Caransebeş – CS Moldova Nouă 8-0 (4-0), în etapa a III-a a Ligii a IV-a. mai multe »
Arbitrajul si ratarile, cauzele esecului de la Giarmata
REȘIȚA - Antrenorul Octavian Benga a declarat, după partida pierdută de CSM Reșița în fața celor de la Millenium [...] mai multe »
Resita pierde la Giarmata din doua faze fixe
REȘIȚA - Deși plecaseră cu gândul doar la victorie, Benga și elevii săi au pierdut din nou, de data aceasta pe [...] mai multe »
Noi proiecte propuse de AJF si FRF
CARAȘ-SEVERIN - Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin și Federația Română de Fotbal vor încerca să [...] mai multe »
CSM Resita cauta a doua victorie consecutiva
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița va întâlni vineri, 21 septembrie, de la ora 17, în deplasare, formația Millenium [...] mai multe »
Echipa de karting a Resitei, locul III la Campionatul National
REȘIȚA - Palatele Copiilor din Reșița și Brăila au organizat pe circuitul Speed Park din Bacău, în perioada [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou