RM. VÂLCEA – CSM Râmnicu Vâlcea – FC Caransebeş 1913 3-0 (0-0), în Liga a II-a de fotbal, Seria a II-a.
Prima – şi de fapt singura – ocazie de gol din prima repriză a gazdelor s-a petrecut în minutul 6, când Staicu a trimis, din 6 metri, peste poarta gugulană. În rest, vâlcenii au pus presiune pe oaspeţi, au expediat multe centrări, neconcretizate însă pe tabela de marcaj, caransebeşenii reuşind să închidă foarte bine culoarele spre poarta lui Birăescu.
În repriza secundă, oboseala deplasării din etapa intermediară de miercuri, de la Satu Mare, coroborată cu distanţa până la Râmnicu Vâlcea, în decurs de numai cinci zile, i-a făcut pe gugulani să cedeze în minutul 56, când „viperele” au avut un atac în care au expediat o diagonală lungă, de pe dreapta, pe stânga, în spatele mijlocaşilor laterali gugulani, Livan a ieşit târziu, mingea a ajuns la juniorul Georgescu, a cărui centrare l-a găsit pe Staicu, care, deşi talonat de Telecican şi Răducu, a trimis cu capul, din 6 metri, în poarta oaspeţilor.
Caransebeşenii puteau egala în minutul 58, când Feneş l-a angajat perfect pe Stoica, acesta, rămas singur cu D. Geantă, a şutat, portarul vâlcean a respins, mingea a ajuns la Livan, şutul acestuia fiind scos în ultima clipă, de pe linia porţii, de un fundaş al gazdelor.
Vâlcenii şi-au majorat avantajul în minutul 65, după o lovitură liberă bătută de Neagoe, pe care Cucui a reluat-o, de la 6 metri, cu capul, slab, însă Birăescu a scăpat pur şi simplu mingea în poartă. Scorul final a fost stabilit în minutul 90+2, când acelaşi Birăescu a gafat din nou la 16 metri, ezitând să degajeze, iar Voinea i-a furat balonul şi a înscris în poarta goală.
Chiar dacă nu au reuşit să marcheze, atât la 0-1, cât şi la 0-2, caransebeşenii au încercat să reintre în joc, însă şuturile lui Feneş şi Stelitano au fost scoase de sub bară de goal-keeper-ul vâlcean D. Geantă.
FC Caransebeş 1913:Birăescu, Bogdanovici, Imbre, Stelitano, Suru (68, Săulescu), Livan (78, Roşoagă), Telecican, Răducu, Feneş, C. Stoica, Roman (62, Lupu); rezerve: Negrilă, Boldea, Stoichiţoiu, Bona. Antrenori: Toma Peica, Dan Doran.