Reactualizat la:

Infrangere categorica pentru Muncitorul

Infrangere categorica pentru Muncitorul
Scris de Ștefan Moraru - REȘIȚA – Muncitorul Reșița – FK Odorheiu Secuiesc 3-13 (1-7), în Liga I de futsal.

Rectifica

Echipa de futsal, Muncitorul Reșița, a pierdut duminică, 27 august, prima partidă oficială de pe teren propriu din acest sezon împotriva formației FK Odorheiu Secuiesc, cu scorul de 13-3. La Sala Polivalentă din Reșița, echipa oaspete și-a arătat superioritatea față de fotbaliștii Muncitorului. Golurile reșițenilor au fost înscrise de Zamfir, Avramovici și Mitru. Din păcate, problemele financiare cu care se confruntă Muncitorul sunt foarte mari, iar dacă în perioada imediat următoare Antonie Burtea nu va găsi soluțiile necesare, singura echipa sportivă din Reșița care activează în prima ligă din România, se va desființa.

„Nu sunt președintele clubului, sunt un antrenor de avarie. Este foarte greu să stai pe bancă și mi-am dat seama de acest lucru la acest meci. Este mult mai frumos și mai ușor în lojă. Am încercat să dau indicațiile cele mai bune la băieți atât cât am putut eu, dar am avut un adversar foarte puternic în fața noastră. Odorheiu Secuiesc este o echipă cu tradiție în futsal, au pe bancă fostul antrenor al echipei naționale, deci era destul de greu pentru noi să ne putem bate de la egal la egal cu această formație. Am încercat să le punem probleme și să facem câteva scheme de joc pe care le-am exersat la antrenamente. Unele au ieșit, altele nu, iar unele faze nu s-au terminat așa cum ne-am fi dorit noi, pentru că nu suntem toți zi de zi la antrenamente. Unii lucrează, nu pot veni tot timpul la sală și cred că n-am fost niciodată în această situație. Lucrul cel mai cert este acela că dacă nu se rezolvă în cel mai scurt timp aceste probleme, va fi dezastru pentru Muncitorul Reșița. Etapa viitoare vom juca la Timișoara, iar apoi va veni o pauză de două săptămâni când va juca echipa națională. Sper ca în acea pauză competițională să se clarifice lucrurile la acest club. Chiar dacă publicul continuă să vină la meciurile noastre, nu putem să facem mai mult. Nu putem aduce jucători de valoare fără bani. Vreau să le mulțumesc sponsorilor care ne-au sprijinit până în acest moment și îmi doresc foarte mult să nu ne desființăm. Dacă în perioada imediat următoare nu vom găsi soluții, din păcate, ne vom desființa. De jocul cu Odorheiu nu am ce să mai spun, deoarece, ne confruntăm cu probleme mult mai mari”, a declarat Antonie Burtea, antrenorul echipei Muncitorul Reșița.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
CSU Reșița, înfrângere la limită cu CSU Oradea
REȘIȚA - CSU Reșița a pierdut la limită partida de pe teren propriu cu CSU Oradea, scor 19-20. După acest joc, [...] mai multe »
Juniorii 2 de la CSM, victorie la zece goluri cu Timișoara
REȘIȚA - Juniorii 2 de la CSM Reșița au învins cu 40-30 (20-14) echipa LPS Banatul Timișoara, într-un meci [...] mai multe »
Patru medalii pentru luptători la Cupa României
REȘIȚA - Luptătorii pregătiți de Adrian Dacica și Florin Dință s-au evidențiat, din nou, la Cupa României la [...] mai multe »
Liceul Traian Vuia a câștigat derby-ul cu Banatul Timișoara
REȘIȚA - Junioarele III de la Liceul Teoretic Traian Vuia din Reșița au câștigat duminică, 10 noiembrie, cu [...] mai multe »
Progresul Ezeriș continuă seria victoriilor
CARAȘ-SEVERIN - Jocul dintre CS Moldova Nouă și Progresul Ezeriș s-a încheiat cu victoria oaspeților, scor 2-1, [...] mai multe »
Bobar: Sper că împreună cu Dorinel Munteanu să ne îndeplinim obiectivele!
REȘIȚA - Situația din clasament este principalul motiv pentru care primarul Ioan Popa și președintele Cristi Bobar [...] mai multe »
Dorinel Munteanu, noul antrenor al CSM Reșița
REȘIȚA - Egalul cu Petrolul Ploiești și rezultatele nefavorabile ale echipei din ultimele etape au făcut ca cei din [...] mai multe »
ACS Banat Girls, ploaie de goluri cu Politehnica Timișoara
REȘIȚA - ACS Banat Girls Reșița a eliminat sâmbătă, 9 noiembrie, cu scorul de 13-1, echipa Politehnica Timișoara [...] mai multe »
Flavius Stoican: Rezultatul este unul echitabil! Leo Doană: Sunt de acord cu Flavius Stoican!
REȘIȚA - După partida dintre CSM Reșița și Petrolul Ploiești (1-1), Leontin Doană și Flavius Stoican au căzut [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou