Reactualizat la:

Inelul Reginei, la Jurnal CS

Inelul Reginei, la Jurnal CS
REŞIŢA – Inelul Reginei Elisabeta şi cheile lui Obama sau Sarkozy s-au aflat, pentru câteva minute, la redacţia Jurnal CS.  | Video 1 Video | Video 2 Video

 (21 comentarii)

Rectifica


Un fost miner din Valea
Jiului
încearcă să
deschidă marile porţi ale
pământului cu chei româneşti
lucrate cu elemente din opera lui Constantin
Brâncuşi

ColoanaInfinitului,
Poarta Sărutului sau Masa
Tăcerii
.

Ovidiu Părăianu a fost
nevoit să renunţe la minerit după ce a
suferit un accident de muncă. În schimb,
şi-a găsit o alinare în artă.
Prezent la Reşiţa, artistul a ţinut
să ne arate o parte dintre ultimele sale
lucrări. Printre acestea, inelul pe care l-a
confecţionat pentru Regina Elisabeta a
Marii Britanii
, cheia SUA,
pentru preşedintele SUA Barak
Obama
, sau încă o cheie
destinată preşedintelui
Franţei
, Nicolas
Sarkozy
. În momentul de faţă,
el mai lucrează la o asemenea cheie şi pentru
Vladimir Putin.


„Am intenţionat să fac şi o cheie
a municipiului Reşiţa. Din păcate,
discuţiile avute cu fostul primar Liviu
Spătaru
nu s-au materializat. Acum
încerc să vorbesc cu actuala conducere a
oraşului“, a spus Ovidiu
Părăianu
.


Şi, cum fiecare cheie are câte un element
specific localităţii căreia îi
este destinată, Jurnal CS l-a
întrebat pe artist cum vede cheia
Reşiţei şi ce îl poate leaga pe
Constantin Brâncuşi de municipiul şi de
judeţul nostru. „În anul 1937,
Constantin Brâncuşi a venit
la Reşiţa, unde a comandat
realizarea unor tabliere metalice, utilizate
într-un ax de susţinere a modulelor Coloanei
Infinitului. Şi astfel, judeţul
Caraş-Severin, prin
Reşiţa, reprezintă unul dintre punctele
fierbinţi ale operei lui Brâncuşi –
axul Coloanei, fără de care
nu se putea realiza această operă ce dă
verticalitate creaţiei“, ne-a explicat
Ovidiu Părăianu.


Tot el spunea că o cheie a minicipiului ar
conţine, ca element distinct, pe lângă
motivele operei lui Brâncuşi, şi o
roată dinţată.


Anca Preda


anca.preda@informmedia.ro



Comentarii 21

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Transal Urbis își face o nouă stație de sortare
CARANSEBEȘ - Operatorul de salubritate și transport din Caransebeș vrea să mute stația provizorie din zona Gării [...] mai multe »
Nu cred că a uitat Caransebeșul!
CARANSEBEŞ - Asta spune primarul Felix Borcean despre noul ministru de Interne, Marcel Vela, relațiile acestuia în [...] mai multe »
Depoul de tramvaie nu a adus pagubă bugetului local
REŞIŢA - Dimpotrivă, a fost aprobată decontarea cheltuielii municipiului Reșița, peste două milioane de lei, [...] mai multe »
Bilanţul accidentelor feroviare în judeţ se ridică la şase
CARAŞ–SEVERIN - Dacă e mult sau puţin, într-un interval de zece luni, nici nu mai contează dacă infrastructura [...] mai multe »
Acasă în Banat și primarul Filimon îi fac o bucurie unei femei sărmane din Măureni
MĂURENI - Mai precis, o casă pentru Anica din Măureni, care până astăzi locuia într-un șopru de lemne, fără [...] mai multe »
Murgu: Da, cer! Tot cer şi nu mi-e ruşine!
REŞIŢA - Managerul Waldemar Murgu, entuziasmat de rezultatele financiare, a menţionat şi alte schimbări în bine [...] mai multe »
5,6 milioane de lei pentru Colegiul Național „Diaconovici-Tietz”
REŞIŢA - Un nou contract de finanțare pentru municipiul Reșița a fost semnat marţi, 19 noiembrie 2019, la sediul [...] mai multe »
Trecerile de cale ferată nu vor mai face atâtea victime!
CARAŞ-SEVERIN - Asta datorită amenajărilor trecerilor la nivel a drumurilor cu calea ferată, ce vor fi executate în [...] mai multe »
Bomba socială din Mociur face vâlvă pe reţelele de socializare
REŞIŢA - Senatorul Ionuţ Chisăliţă spune că o asemenea problemă socială nu se rezolvă transferând-o în altă [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou