În prezenţa liderilor organizaţiilor judeţene ai celor trei formaţiuni politice (PNL, PSD şi PC) care formează Uniunea – Marcel Vela, Ion Mocioalcă şi Ioan Ţundrea – au semnat protocolul Ioan Popa (PNL), Ioan Crina (şeful grupului consilierilor locali ai PSD) şi Ioan Ţundrea.
După alocuţiuni menite să arate încrederea celor trei în şansele de câştig al alegerilor pentru USL, Popa, Crina şi Ţundrea au organizat o conferinţă de presă ad-hoc. Unitatea în decizii şi liantul perfect al USL s-a dovedit odată cu anunţul făcut de către preşedintele PC Caraş-Severin, Ioan Ţundrea, cu privire la susţinerea candidaţilor pentru alegerile din 2012: „E nevoie de oameni de valoare în funcţiile administrative. Partidul Conservator propune USL-ului ca şi candidat la funcţia de primar al Reşiţei, pentru sondajul intern, pe Gheorghe Filipescu, iar la Consiliul Judeţean, pe Ioan Ţundrea“.
Ori, după câte se ştia până zilele trecute, Gheorghe Filipescu era simpatizant al Partidului Social Democrat, ba chiar fost (sau chiar actual) membru al acestuia. Deci, PC susţine un candidat de culoarea PSD. PNL a rămas constant, Ioan Popa anunţând numele deja ştiute – Jaro Marşalic şi Horia Irimia pentru Primăria Reşiţa, iar pentru Consiliul Judeţean Ioan Popa.
Ioan Crina a specificat că PSD va susţine pentru primăria municipiului de pe Bârzava pe Ioan Benga, dar când să facă anunţul pentru Consiliul Judeţean, a fost întrerupt. Nu rămâne decât să mergem pe unitatea în decizii şi să credem că acel candidat susţinut de PSD pentru preşedintele Consiliului Judeţean va fi… Ioan Popa, preşedintele organizaţiei reşiţene a PNL. Asta ca să fie unitate în diversitate…
Trebuie specificat că aceste propuneri vor fi obiectul unui sondaj efectuat în interiorul USL, al cărui rezultat va genera doar doi candidaţi comuni, unul pentru primărie, iar celălalt pentru Consiliul Judeţean. Ioan Popa a ţinut să precizeze şi că USL-ul va genera 5.000 de locuri de muncă în viitorul apropiat, din care 500 până la sfârşitul acestui an.
Flavius Rotariu