Reactualizat la:

Un tânăr mascat a fost împuşcat, după ce a atacat pe stradă mai multe persoane și un polițist cu cuțitul

Un tânăr mascat a fost împuşcat, după ce a atacat pe stradă mai multe persoane și un polițist cu cuțitul © Foto: Mediafax
Un tânăr de 25 de ani din Iaşi, a fost împuşcat, la Năvodari, după ce a fugărit mai multe persoane cu cuțite. Acesta a atacat un poliţist care încerca să-l prindă.

Rectifica

Potrivit poliţiştilor constănţeni, vineri dimineaţă, o patrulă de ordine publică de la Poliţia Năvodari a observat două femei şi doi bărbaţi care alergau şi strigau după ajutor, urmărite de o persoană mascată, transmite Mediafax.

„Poliţiştii au recunoscut persoana în cauză, care avea faţa acoperită cu o mască, iar în mâini ţinea două cuţite. La vederea patrulei, agresorul a fugit în direcţia opusă, moment în care poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia, pe mai multe străzi din oraşul Năvodari, atât pedestru, cât şi cu autospeciala de poliţie”, au transmis poliţiştii constănţeni..

Tânărul a fost găsit, dupa aproximativ un km, în timp ce intrase într-un gang și încercase să scape. Unul dintre polițiști l-a urmărit pe jos, iar celălalt cu autospeciala poliției, blocând calea de acces. Unul dintre agenți l-a somat în repetate rânduri pe agresor să se oprească, însă agresorul l-a atacat pe polițist.

Potrivit Mediafax, Unul dintre poliţiști a tras un foc de armă în piciorul agresorului, motiv pentru care poliţistul a cerut un echipaj de ambulanţă şi între timp a dat primul ajutor victimei. Cele patru victime, toţi tineri cu vârste în jur de 20 de ani, le-au spus poliţiştilor că nu îl cunoşteau pe bărbatul respectiv, fiind atacaţi de acesta în plină stradă. Înainte să o ia la fugă, ei l-au văzut venind spre ei cu faţa mascată, purtând glugă şi ameninţându-i cu cuţitele

Agresorul, un bărbat de 25 de ani, din Iaşi, a fost dus la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate, iar poliţiştii continuă cercetările.

Sursa: Mediafax



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria România
Aplicaţia „APEL 112”, descărcată de 287.000 persoane
Aplicaţia „APEL 112”, care poate localiza cu precizie de 10 metri telefonul unei persoane care apelează numărul [...] mai multe »
Suma pe care o cere, ca daune morale, familia care a obţinut în instanţă oprirea lucrărilor la Autostrada Sebeş – Turda
Familia din Alba Iulia care a obţinut în instanţă oprirea lucrărilor la Autostrada Sebeş - Turda până la [...] mai multe »
România se situează pe locul 7 în top 10 piețe de bere din UE
România se situează în top 10 piețe de bere din UE, alături de Germania, Polonia, Marea Britanie, Spania, Olanda, [...] mai multe »
Aplicația APEL 112 poate localiza telefonul cu o precizie de doar 10 metri
APEL 112 este aplicația dezvoltată de STS, care poate localiza cu precizie de doar 10 metri telefonul unei persoane [...] mai multe »
Imagini din vestiarele medicilior de la Spitalul Județean Brașov publicate de un deputat USR: „Jeg Gros”
Un deputat USR a publicat un videoclip cu mizeria și „jegul gros", din vestiarul medicilor și a asistentelor de la [...] mai multe »
Studiu: Mai mult de un sfert dintre copiii români stau peste 6 ore în online, într-o zi cu şcoală
Mai mult de un sfert din copiii României stau peste şase ore online, pe tablete şi telefoane, în timpul unei zile de [...] mai multe »
Google Messages va verifica în curând companiile, pentru a bloca spam-ul
Afacerile reprezintă o oportunitate pentru scammeri, numerele înșelătoare și încercările de phishing [...] mai multe »
Vremea se răcește: Informare meteo de ninsori, ploi, polei și vânt
ANM a emis o informare meteorologică valabilă în intervalul luni, 2 decembrie ora 07:00- marți 3 decembrie, ora 10:00. mai multe »
Mesajul lui Trump de Ziua Națională: România e un aliat neprețuit pentru SUA
BUCUREȘTI. Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, i-a transmis lui Klaus Iohannis, un mesaj cu [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou