Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – În acest sfârşit de săptămână, pe ecranul cinematografului Dacia din Reşiţa vor rula două pelicule în premieră cu teme contradictorii, o comedie şi un horror.

„My Big Fat Greek Wedding 2 – Nuntă a la grec 2“ readuce personajele din prima parte. Lucrând încă în restaurantul grecesc al părinţilor ei, Paris creşte văzând cu ochii. Potrivit Cinemagia, fata e pe cale să încheie studiile liceale, dar Toula şi Ian, părinţii ei, au dificultăţi în căsnicie. Când cei doi află că nu au fost niciodată căsătoriţi oficial, planurile pentru o nouă nuntă încep să apară. Poate această nouă şi zgomotoasă nuntă grecească să reunească familia?

Iată programul filmelor ce pot fi urmărite la final de săptămână pe marele ecran al cinematografului Dacia: vineri 1 aprilie ora 17:00 Nuntă a la grec 2 (premieră), ora 19:00 De cealaltă parte (premieră), ora 21:00 Batman v Superman 3D. Sâmbătă 2 aprilie ora 10:00 Barbie în echipa spioanelor Dublat, ora 12:00 Barbie în echipa spioanelor Dublat, ora 14:00 Minte-mă frumos în Centrul Vechi, ora 17:00 Nuntă a la grec 2, ora 19:00 De cealaltă parte, ora 21:00 Batman v Superman 3D. Duminică 3 aprilie ora 10:00 Barbie în echipa spioanelor Dublat, ora 12:00 Barbie în echipa spioanelor Dublat, ora 14:00 Minte-mă frumos în Centrul Vechi, ora 17:00 Nuntă a la grec 2, ora 19:00 De cealaltă parte, ora 21:00 Batman v Superman 3D.

În „The other side of the door – De cealaltă parte“, după ce fiul ei piere subit într-un tragic accident, Maria (Sarah Wayne Callies) află despre un ritual care i-ar putea aduce fiul înapoi pentru a-şi lua rămas bun. Femeia nesocoteşte însă un avertisment sacru, tulburând astfel echilibrul dintre viaţă şi moarte.