Reactualizat la:

Inceput de an agitat pentru salvamontistii de pe Muntele Mic

Inceput de an agitat pentru salvamontistii de pe Muntele Mic
Scris de R.M. - MUNTELE MIC – A doua zi din acest an a adus și prima intervenție a salvamontiștilor de pe Muntele Mic în 2018. O turistă de 49 de ani care se dădea cu sania pe pârtia de cablu s-a lovit la spate, fiind nevoia de intervenția salvatorilor montani și a unui echipaj SMURD.

„Pe Muntele Mic a fost aflux de turiști însă, din păcate, și accidente! A fost o intervenție la o doamnă de 49 de ani pe pârtia de cablu, care a picat cu sania și s-a lovit puternic la spate în zona lombară. A fost imobililizată conform protocolului, după care am evacuat victima din zona de săniuș și am predat-o ambulanței SMURD. Ne pare rău că am început noul an cu accidente, sperăm ca pe viitor să fie cât mai puține și să nu avem probleme”, ne-au precizat cei de la Salvamont Muntele Mic.

Aceștia vor asigura permanența 24 de ore din 24 la baza Salvamont Muntele Mic și au și câteva sfaturi pentru turiștii care urcă pe munte: „să fie cât mai disciplinați și, în primul rând, cât mai echipați pentru sezonul de iarnă”.

Foto: Salvamont Muntele Mic

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
De 1 mai, la strand
CARANSEBEȘ - Dacă și vremea va permite, spune primarul Caransebeșului, Felix Borcean, potrivit căruia baza de [...] mai multe »
Pescari arsi la buzunare
CARAȘ-SEVERIN - 25 de pescari au fost sancționați duminică de jandarmii cărășeni pentru că nu respectau regulile [...] mai multe »
Ah, viata chiar inseamna multe…
REȘIȚA - Săptămâna trecută scriam că realităţile în care trăim mă fac să nu mai vreau să mă-mbăt cu apă [...] mai multe »
Cinci caraseni, accident mortal pe Autostrada Timisoara-Arad
CARAȘ-SEVERIN - Un BMW a scăpat de sub control și s-a răsturnat în afara părții carosabile, șoferul în vârstă [...] mai multe »
Se-nverzeste promenada
REȘIȚA - După ce trotuarele dinspre Centrul Civic spre Podul CET au fost reabilitate şi modernizate, după montarea [...] mai multe »
Amenzi si produse retrase de pe piata
REŞIŢA - Inspectorii CJPC spun că munca lor începe să dea roade, întrucât numărul operatorilor economici care se [...] mai multe »
Intrarile Resitei au fost curatate
REȘIȚA - Cele cinci intrări în reşedinţa judeţului au fost curăţate, vineri, în cadrul unei campanii în care [...] mai multe »
Autoturism in flacari, la Ciclova Montana
ORAVIȚA - Sâmbătă dimineață, la scurt timp după ora 8.30, prin apel la 112 a fost anunțată izbucnirea unui [...] mai multe »
Copiii invata sa faca si sa manance produse traditionale
REŞIŢA - Fiindcă nimic nu se compară cu „Mâncarea sănătoasă, mâncarea gustoasă de la noi de acasă“. Sub [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou