Reactualizat la:

Incep controalele pentru subventiile APIA

Incep controalele pentru subventiile APIA
Scris de Roxana Bălan Nafiru - REŞIŢA – Din această lună şi până în octombrie, aproximativ 2.400 de fermieri vor fi verificaţi de APIA Caraș-Severin. În tot acest interval, se vor efecta controale clasice, pe teren, dar şi prin teledetecţie, pentru cererile unice de plată pe suprafaţă depuse anul acesta. Cu alte cuvinte, reprezentanţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură Caraş-Severin vor verifica dacă cele declarate de fermieri în cererile depuse pentru solicitarea subvenţiei corespund realităţii din teren.

 (1 comentariu)

Rectifica

Eşantionul de control a intrat în posesia noastră în 10 iulie, iar acum pregătim echipele de control, cu dotarea aferentă: maşini, GPS-uri, aparate de fotografiat, tot ceea ce ţine de această operaţiune. Sunt 12 echipe care se vor deplasa în teren şi, în funcţie de scopul controlului, de schema pe care se face acesta, vor fi anunţaţi şi fermierii. Colegii mei vor verifica dacă datele pe care omul le-a declarat în cererea de subvenţie, în speţă suprafaţa parcelei, localizarea parcelei, cultură, sunt reale. De asemenea, dacă a solicitat agromediu, trebuie să aibă caiet de agromediu, să respecte anumite angajamente pe care el şi le-a asumat atunci când a depus cererea“, a declarat directorul APIA Caraş-Severin, Dumitru Stepanescu.

Vor fi supuşi controlului aproximativ 2.400 de fermieri, din care în jur de 1.200 vor fi verificaţi prin teledetecţie. „Aceste controale se fac prin zboruri şi, ulterior, imaginile sunt transmise pentru interpretare. Din câte am înţeles, există un contract încheiat cu o societate care face zboruri. Se verifică măsurători, cultura, etc. Se fac interpretări, care sunt transmise la APIA central. Cei de aici trimit în teritoriu rezultatele controalelor, şi atunci noi, acolo unde nu sunt similitudini între ceea ce declară fermierii şi ceea ce s-a găsit cu ocazia zborului, îi confruntăm pe fermieri şi le explicăm cum stau lucrurile în realitate“, a mai precizat şeful APIA.

De cealaltă parte, fermierii trebuie să permită accesul inspectorilor pe suprafaţa fermei, să prezinte acestora informaţii şi documente legate de obiectul controlului, să delimiteze parcelele, la faţa locului, dacă pe parcelele învecinate a fost înfiinţată aceeaşi cultură.



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
O carte cat un centenar!
REŞIŢA - „Centenarul Marii Uniri din 1918. Banatul Montan şi Voivodina“ este un volum ce încununează toate [...] mai multe »
Sa fie designul sau culoarea de vina?
CARANSEBEŞ - Aceasta este întrebarea care se pune, evident cu tentă de ironie, după ce mai multe coșuri de gunoi [...] mai multe »
Carasenii comandau droguri prin curier
CARAŞ-SEVERIN - Miercuri, 21 noiembrie, procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate [...] mai multe »
La atac, cu mataranga-n mana
CARANSEBEŞ - O femeie din municipiu a fost abordată pe strada Potocului, într-una din serile trecute, de un bărbat [...] mai multe »
Perchezitie imobiliara, un tanar retinut pentru santaj
REŞIŢA - Acţiunea a avut loc marţi, 20 noiembrie, la domiciliul unui bărbat de 22 de ani din Reșița, cercetat în [...] mai multe »
Torma a trecut la tabla: isi explica masurile
MOLDOVA NOUĂ - Inspirat de modelul PSD-ist, edilul oferă cetăţenilor demonstraţii matematice la flipchart, pentru [...] mai multe »
90% din banii Spitalului Judetean se duc pe salarii
REŞIŢA - Acesta este regretul subliniat de vicepreşedintele CJ Ionuţ Popovici, care a explicat că schimbarea de [...] mai multe »
Nedelcea: Sa se lupte pentru munte, dar legal!
CARAŞ-SEVERIN - Părțile implicate în disputa de pe Muntele Mic s-au întâlnit zilele trecute, pe teren neutru, la [...] mai multe »
Si visul de pe Muntele Mic incepe sa se contureze
MUNTELE MIC - Nocturnă şi un telescaun modern. Investiţie, ambiţie şi aşteptări. O nouă experienţă, spune [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou