REŞIŢA – La sfârşitul săptămânii, Universitatea Reşiţa va organiza grupa a IV-a semifinală a Campionatului Naţional al junioarelor II. După ce s-a calificat de pe primul loc din Seria I, echipa feminină de handbal Universitatea Reşiţa va participa în această săptămână la întrecerile turneului semifinal al Campionatului Naţional rezervat junioarelor II.
Echipa reşiţeană este organizatoarea grupei a IV-a semifinală, din care mai fac parte Liceul Teoretic M. Mozes Târgu Secuiesc, CSS Nr. 2 Baia Mare, CSS Petroşani şi CSS Odorhei. Primele două clasate din această grupă vor obţine calificarea în turneul final. După ce anul trecut reşiţencele s-au oprit în faza semifinală a Campionatului Naţional, în acest sezon îşi doresc să ajungă până în turneul final, în lupta pentru medalii.
Elevele antrenorilor Cristian Busuioc şi Liviu Viaşu au progresat mult în joc faţă de campionatul precedent, experienţa acumulată în meciurile de Divizia A fiind vizibilă. Întrecerile din grupa a IV-a a turneului semifinal vor avea loc la Sala Polivalentă din Reşiţa, în perioada 31 mai – 2 iunie.
Universitatea Reşiţa va susţine aşadar patru partide, în urma cărora speră să obţină mult dorita calificare în turneu final. Echipa din municipiul de pe Bârzava va juca după următorul program: vineri, 31 mai, cu CSS Odorhei (ora 11); sâmbătă, 1 iunie, cu CSS 2 Baia Mare (ora 11) şi cu Liceul Teoretic M. Mozes Târgu Secuiesc (ora 16.30); duminică, 2 iunie, cu CSS Petroşani (ora 9.30). Pentru acest turneu, antrenorul Cristian Busuioc mizează în mare parte pe un lot format din Alexandra Popescu, Alexandra Rotaru, Adriana Voina, Alina Cristea, Alexandra Dinu, Claudia Stanciuc, Rebecca Pecoli, Cătălina Dumitrescu, Lavinia Grozuţa, Andreea Matula, Lorena Mocodean, Alexandra Lobonţiu, Cristina Boeriu, Alexandra Pîrcioagă.
„Sperăm să facem o figură frumoasă la acest turneu semifinal, mai ales că vom juca pe teren propriu. Ne dorim să depăşim performanţa de anul trecut, când am ajuns până în turneul semifinal şi sper ca fetele să joace cu multă determinare şi să obţină rezultatele scontate“, a spus prof. Cristian Busuioc.