Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Metalul Reșița – Progresul Gătaia 3-0 (1-0), într-un meci amical disputat în Valea Domanului.

Echipa de fotbal de ligă secundă Metalul Reşiţa merge din victorie în victorie în amicalele din această iarnă. Ce-i drept, echipa pregătită de Carol Gurgu nu a întâlnit adversari deloc tari, însă e de apreciat că în cinci meciuri de verificare nu a încasat niciun gol. În ultimul test desfăşurat, cel de sâmbătă cu Progresul Gătaia, din Liga a IV-a Timiş, rosso-nerii s-au impus cu 3-0, prin golurile marcate de Chira (min. 31, din penalty), Nikola Vitorovic (min. 56) şi Jazzley (78). Contra timişenilor, Metalul a început în formula de joc: Knezevic – Vlad, Kiss, Crăciun, Codruţ – Costea, Botezatu, Kopre, Maria – Vitorovic, Chira, iar pe parcurs au mai intrat: Lucic, Pitulice, Mensah, Buzdugan, Anghel, Porumb, Ponoran, Ursuţ, Jazzley, Njabi şi Holovcici.

„Cred că jucătorii, astăzi (sâmbătă, 6 februarie – n.r.), un pic s-au autodepăşit, pentru că noi avem un program foarte strict de încărcare, de pregătire centralizată aici, la stadion. Sper să o ţină tot aşa! Mă bucură faptul că nu am primit gol, mă bucură faptul că am împărţit echipa în două şi nu am primit gol, acesta e un lucru foarte important pentru mine. Mai urmează jocul cu Mama Mia, mi-aş dori să fie la fel şi să începem campionatul cu dreptul. Ne-au mai venit jucători din străinătate, doi jucători olandezi şi unul belgian. Sper ca în două-trei zile să pot să-i văd la lucru şi să pot să-mi fac o părere despre ei, dacă îi ţinem în lot sau nu. Sper ca săptămâna viitoare să prezentăm lotul echipei“, a declarat antrenorul Carol Gurgu.

Metalul Reşiţa a câştigat toate amicalele disputate în această iarnă, cu adversari din ligi inferioare, fără să primească gol: 1-0 cu CS Ineu (locul 10 în Liga a III-a, Seria a 4-a), 2-0 cu Minerul Anina (locul 7 în Liga a IV-a Caraş-Severin), 4-0 cu AS Oraviţa (locul 6 în Liga a IV-a Caraş-Severin), 1-0 cu CSM Lugoj (locul 7 în Liga a III-a, Seria a 4-a) şi 3-0 cu Progresul Gătaia (locul 6 în Liga a IV-a Timiş). Ultimul meci de pregătire, înaintea reluării campionatului, va fi pe 20 februarie, de la ora 11, în Valea Domanului, cu Mama Mia Becicherecu Mic.