Reactualizat la:

Încă o donație consistentă pentru Băile Neptun!

Încă o donație consistentă pentru Băile Neptun!
BĂILE HERCULANE – Un mare retailer de bricolaj, Dedeman, a acordat o sponsorizare de 18.000 de euro pentru punerea în siguranță a Băilor Neptun, bani care se adaugă celor 40.000 de euro obținuți din donațiile oamenilor simpli, dar și din cea a omului de afaceri timișorean Ovidiu Șandor.

Rectifica

Vestea excelentă a fost anunțată de Oana Chirilă, de la Herculane Project: „Și iată, am ajuns la 58.000 de euro donați pentru proiectul de punere în siguranță a Băilor Neptun, dezvoltat de Asociația Locus. Acum putem face și mai mult pentru clădire și suntem cu un pas mai aproape de 100.000 de euro, costul final al intervenției. Aceasta va fi făcută în două etape, una acum și următoarea atunci când vom strânge și celelalte 42.000 de euro încă necesare! Le mulțumim în mod special pentru implicare și pentru faptul că au încredere în proiectul pe care îl propunem”.

În ce privește lucrările propriu-zise, Oana Chirilă a declarat că astăzi, 16 octombrie, se va semna contractul cu executantul și mai apoi se va preda dosarul ce conține ultimele acte cerute de administrația locală, pentru a se putea întocmi actele de predare-primire a amplasamentului pe perioada șantierului, așa cum s-a convenit în urma discuțiilor cu Primăria Băile Herculane.

„Preconizăm că șantierul va începe în data de 1 noiembrie, iar lucrările încadrate în suma de 58.000 de euro vor fi finalizate în aproximativ trei luni. Suntem pe drumul cel bun. Sper ca odată predate documentele către administrație să nu mai existe obstacole și să începem cu adevărat acest șantier. Iar faptul că după doi ani de muncă continuă se concretizează proiectul dedicat comunității din Herculane și patrimoniului național deopotrivă, ne încurajează și motivează să mergem mai departe”, a mai adăugat Oana Chirilă, potrivit căreia prima etapă a proiectului presupune conservarea monumentului și stabilizarea acestuia din punct de vedere structural.

Băile Neptun, sau Băile Imperiale Austriece, au fost construite între anii 1883 -1886, sub îndrumarea arhitectului curţii imperiale de la Viena, însă acum se află la un pas de prăbușire din cauza dezinteresului manifestat de autorități de-a lungul a zeci de ani.

Nina Curița



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Instanța a decis! Mihaela Popovici nu se întoarce la spital!
CARANSEBEŞ - Fostul manager al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș a pierdut definitiv procesul pe care-l [...] mai multe »
Un premiu de poveste dedicat Reşiţei, care „îşi merită şansa ei“
REŞIŢA - Este vorba de premiul obţinut în cadrul Galei Profit.ro de un deschizător de drumuri care a ales să [...] mai multe »
Cadou pentru fiu: ţeapă de 2300 de lei!
REŞIŢA - Un bărbat de 80 de ani ar fi fost abordat pe stradă, luni, 11 noiembrie, în zona Centrul Civic, de doi [...] mai multe »
De ce au votat almăjenii cu PSD? Pentru că Hurduzeu le-a făcut drumurile!
CARAŞ-SEVERIN - În Valea Almăjului, mai exact în comunele mari gen Bozovici, Dalboşeţ, Şopotu Nou, Iablaniţa, [...] mai multe »
Peste weekend, s-a răsturnat căruţa cu beţici la volan
CARAŞ-SEVERIN - Dosarele penale au fost pe val în weekend, pentru conducere sub influența alcoolului sau a altor [...] mai multe »
Mihai Vintilă revine la Caransebeş cu prieteni adevăraţi
CARANSEBEŞ - Galeria de Artă „Corneliu Baba” din cadrul Casei de Cultură „George Suru” din Caransebeş a [...] mai multe »
Teatrul reşiţean sărbătoreşte 70 de ani cu un nou festival
REŞIŢA - Cu prilejul acestei aniversări, Teatrul de Vest Reşiţa organizează prima ediţie a unui festival cu un [...] mai multe »
Casă în flăcări la Maciova
CONSTANTIN DAICOVICIU - Un incendiu a izbucnit la o casa din satul Maciova, comuna Constantin Daicoviciu. Au intervenit [...] mai multe »
Tulburarea în faţa sfârşitului, în poezia lui Costel Simedrea
REŞIŢA - Cea de-a 12-a carte de versuri a poetului a fost prezentată săptămâna trecută la Biblioteca Germană [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou