Reactualizat la:

Inca 500 de locuri de munca la Caransebes

Inca 500 de locuri de munca la Caransebes
Scris de Răzvan Mihalcea - CARANSEBEŞ – În municipiu se prefigurează o nouă investiție în domeniul subansamblelor auto.

 (2 comentarii)

Rectifica

Comisia de investiții a municipalității a aprobat joi vânzarea a 2,5 hectare de teren unei companii germane, care își va dezvolta afacerea în zona industrială din partea de nord a Caransebeșului. Potrivit primarului Marcel Vela, investitorii străini vor crea încă 500 de locuri de muncă. „Astăzi (joi – n.r.) a avut loc ședința Comisiei pentru aprobarea investițiilor în Caransebeș, investiții care se realizează în baza unei hotărâri de Consiliu Local, pentru investitorii care doresc să creeze locuri de muncă în municipiul nostru. Putem să anunțăm oficial că membrii comisiei au aprobat vânzarea a trei loturi de teren, două de câte un hectar iar al treilea de jumătate de hectar, în total 2,5 hectare, în zona parcului industrial, în partea nordică a municipiului, unei companii private cu capital german care va crea încă 500 de noi locuri de muncă în Caransebeș. Investiția va demara într-un an de zile și va fi finalizată în maxim doi ani”, a precizat edilul Caransebeșului. Acesta a adăugat că investitorii germani au, pe lângă prețul atractiv al terenului, și termenul de grație la plata acestuia, de 12 luni, tocmai pentru a fi încurajați să demareze cât mai rapid lucrările de construire a halelor și de realizare a logisticii aferente.



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Pasapoartele simple nu vor mai fi atat de… simple
CARAȘ-SEVERIN - Pentru că prea s-au îngroşat cozile vara aceasta, emiterea în termen scurt a documentului temporar [...] mai multe »
USR vrea alt administrator pentru Parcul National Semenic
CARAŞ-SEVERIN - USR Caraș-Severin solicită Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate din subordinea [...] mai multe »
Judetul nostru, o poarta spre China?
REȘIȚA - Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, şi prefectul judeţului, Matei Lupu, au [...] mai multe »
Ambasadorul SUA vine in judet
REŞIŢA - Hans Klemm vizitează Vestul României, însă caracterul vizitelor sale este unul strict secret. Diplomatul [...] mai multe »
Tanara de 17 ani, data disparuta
OȚELU ROȘU - Poliţiştii din Oțelu Roșu vă cer sprijinul pentru găsirea unei tinere care a plecat de acasă în [...] mai multe »
Strazile Bufenilor si Bradet, din Anina, in reparatii!
ANINA - Anina este unul din oraşele cărăşene care a primit finanţare pentru asfaltarea mai multor artere. Pe [...] mai multe »
De ce desfiinteaza Popa Politia Locala
CARAȘ-SEVERIN - Noua organigramă a municipalităţii continuă să genereze dispute la nivelul palatului [...] mai multe »
Urmaresc traseul laptelui in judet
CARAŞ-SEVERIN - Instituţia Prefectului Caraş-Severin a dispus verificări în şcoli pentru distribuirea produselor [...] mai multe »
Muntele Mic, o feerie
MUNTELE MIC - Deşi iarna nu şi-a intrat în drepturi, oricine merge zilele acestea pe Muntele Mic este fascinat de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou