Reactualizat la:

Inaintea Craciunului, pensionarii se imprumuta

Inaintea Craciunului, pensionarii se imprumuta
REŞIŢA – Pentru a respecta tradiţia de sărbători şi a nu rămâne cu mesele goale, pensionarii fac împrumuturi, pe care le plătesc cu greu anul viitor.

Rectifica

Pensiile mici şi viaţa tot mai scumpă îi determină pe vârstnici să apeleze la serviciile Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) din Reşiţa. Numai marţi, până la orele amiezii, instituţia acordase împrumuturi în valoare de 70.000 de lei, pentru 31 de persoane. Motivele sunt de fiecare dată aceleaşi. Unii nu au ce pune pe masă de sărbători sau nu au bani pentru plata facturii la întreţinere, în timp ce alţii se împrumută pentru medicamente sau pentru cadourile nepoţilor de Crăciun.

„Am o pensie de numai 400 de lei, mult prea mică pentru nevoile mele. Pentru a-mi cumpăra cele necesare pentru sărbători, am venit să împrumut 1.000 de lei. Nu e mult, dar mă va ajuta să trec peste această perioadă mai uşor”, ne spune un pensionar.

Aurelia Bonţe, preşedintele CARP Reşiţa, spune că aglomeraţia începe abia de acum, astfel că, instituţia va lucra şi în ziua de Ajun. „De Crăciun situaţia este mai specială. Întotdeauna a fost aşa. Oamenii vin disperaţi şi ne cer ajutorul, spunându-ne că, dacă nu le acordăm împrumutul, nu au ce pune pe masă de sărbători. Dar să nu credeţi că doar acum este aglomerat. La fel a fost şi în vară, şi în toamnă, iar de la o lună la alta, atât împrumuturile, cât şi valoarea lor sunt î creştere”, precizează Aurelia Bonţe.

De la începutul anului şi până în prezent, CARP Reşiţa a acordat un număr de 2.610 împrumuturi, în valoare de 6.102.950 de lei, cu 400 mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, atunci când valoarea sumelor împrumutate era de 5.074.140 lei.

Roxana Bălan Nafiru



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
BMW versus Toyota în apropiere de Reșița, pe DN 58!
CARAȘ-SEVERIN - Accidentul s-a produs la intersecția cu drumul spre Doman, motociclistul fiind transportat în stare [...] mai multe »
A debutat ,,Casa Verde” pentru persoanele fizice
CARAȘ-SEVERIN - Programul este destinat instalării de panouri fotovoltaice,  iar în Caraş-Severin sunt două [...] mai multe »
Anca Stanoev, exemplu pentru elevii din Caransebeș
CARANSEBEȘ - Municipiul de pe Timiș și Sebeș s-a mândrit în această vară cu două eleve de nota 10, la [...] mai multe »
Încă un pas pentru gaz în Valea Cenchii și Teiuș
CARANSEBEȘ - Deocamdată, prin aprobarea în Consiliul Local a documentației tehnico-economice (faza proiect tehnic) [...] mai multe »
Ei sunt baza în care ne punem toate speranţele!
REȘIȚA - Asta spunea prefectul Matei Lupu, care i-a felicitat, împreună cu preşedintele CJ Silviu Hurduzeu, pe [...] mai multe »
Teodorovici: Cu două pensii speciale plătim toate pensiile dintr-o comună din Caraş-Severin!
CARAŞ-SEVERIN - Asta ne-a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, care de acum este pe placul a milioane de [...] mai multe »
Ultimele retuşuri pentru ANL, în Moroasa
REŞIŢA - Municipalitatea a aprobat predarea amplasamentului pentru ridicarea celor şase blocuri, fiind desfiinţate [...] mai multe »
Dezinsecție degeaba la Caransebeș?
CARANSEBEȘ - Așa susține primarul Felix Borcean, potrivit căruia țânțarii nu vor dispărea niciodată din [...] mai multe »
Promisiuni pentru curent în Poiana Mărului
POIANA MĂRULUI - De câteva zile, cei aflaţi în Poiana Mărului se plâng că au curent electric cu porţia, iar [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou