REŞIŢA – Ţintele sudalmelor sunt drumarii care primesc bani din taxe dar au lăsat tronsoane importante în grija administraţiei, şi operatorul care nu şi-a desfundat canalizarea.
Drumurile Reşiţei au devenit un adevărat calvar. Fie că de vină e iarna, fie că blamăm vechile tramvaie care mai bântuiau din când în când, cu zgomot infernal, fisurând blocurile unora, şi timpanele altora… Ei, bine, tramvaiul a trecut. A trecut şi iarna, dar au rămas gropile. Tot mai multe, mai ceva decât ciupercile după ploaie. Recolta e atât de grasă încât, dacă eşti şofer, nu prea ştii dacă e mai bine să dai în groapa din stânga sau în canalul din dreapta. Unde mai pui că tronsonul destinat liniei de tramvai alunecă. Alunecă dalele, alunecă şina, alunecă nisipul care a refuzat să se lase curăţat de ultimele ploi.
De fapt, miercuri a plouat ceva şi la Reşiţa, dar joi, străzile încă bălteau. Plecând la hoinărit dinspre Lunca Bârzavei, spre Centrul Civic, primul loc în care apa şi-a făcut loc pe caldarâm este chiar porţiunea modernizată de sub pasajul Triaj. Gropile încep să răsară în refugiul pentru autobuz din faţa Muzeului de locomotive şi refuză să dispară până hăt, departe, în Centrul Civic. Ei, bine, pe Bulevardul Revoluţia din Decembrie, şoferii care galopau spre Lunca Bârzavei nu prea aveau cum să scape din calea gropilor. Asta pentru că într-o parte apăruseră şanţuri între asfalt şi dalele cu linia de tramvai, iar pe cealaltă parte erau guri de canal în care băltea apa. Riscant să alegi bălţile, nu doar de dragul civilizaţiei – ca să nu-i stropeşti pe trecătorii fără vină –, ci pentru că nu rare sunt cazurile în care canalele de sub apă nu au capac! De fapt, reţeaua de canalizare, funcţională sau nu, şi capacele intră în orgada AquaCaraş, iar primăria ne-a comunicat de mai multe oră că a tras semnale de alarmă pentru înlocuirea capacelor care lipsesc.
Cât despre civilizaţie şi despre stropit pietonii… aceştia din urmă sunt singurii care iau măsuri. În locurile unde bălţile de pe marginea carosabilului sunt mai mari, pietonii au ajuns să evite trotuarul, spaţiul verde dinspre Bârzava având deja cărări bătătorite.
Undeva în dreptul celor de la Curent am putut observa minunea: primul asfaltator al urbei, care sărise în lupta cu craterele înarmat cu o găleată şi-un cancioc. În căldura soarelui, m-am gândit că ar trebui inventat chiar o distincţie pentru această minune a caldarâmului: premiul Nobel pentru plombări. În spatele lui, undeva prin apropierea Universităţii „Eftimie Murgu”, se observă o a doua minune pe care autoturismele o ocoleau. Un camion al municipalităţii, urmat de câţiva angajaţi, continuau plombările în goana maşinii, însă doar pe banda a doua, undeva în zona mediană a carosabilului. Traficul s-a reglat automat, pe banda I şi pe… banda a III-a. De fapt, acolo au şi rămas gropile. Iar carosabilul încă poartă însemnele cârpelilor repetate, făcute de diferiţi constructori care ba au asfaltat, ba au fost obligaţi să refacă, ba au dat bir cu fugiţii. Tot bir cu fugiţii au dat şi cei de la Drumuri Naţionale, care îşi primesc partea din banii încasaţi din taxa de drum, dar care au pus în cârca oraşului, şi aşa tot mai sărac, tronsoane importante de care ar fi trebuit să se ocupe de atâta vreme.
În rest, căldură mare, soare, vreme frumoasă. Au înflorit pomii, rondourile sunt pline de flori, iar artezienele au fost pornite. În fond, a fost Ziua Internaţională a Fericirii.
Antoniu Mocanu