Reactualizat la:

In spatele pompierilor sunt multi hoti de apa

In spatele pompierilor sunt multi hoti de apa
Scris de Nina Curița - REȘIȚA – Asta ne-a spus şeful AquaCaraş când a fost întrebat de ce ar trebui ca Primăria Caransebeş să plătească, de exemplu, apa folosită la stingerea unui eventual incendiu la locuinţa Domniei sale.

 (4 comentarii)

Rectifica

AquaCaraş a trimis tuturor consiliilor locale orăşeneşti o adresă prin care precizează faptul că hidranţii din localităţi trebuie contorizaţi, iar apa care se utilizează de la aceştia trebuie plătită. Sigur că reacţiile unor autorităţi locale nu au întârziat să apară, iar pe adresa redacţiei am primit o sesizare în care ni se semnala existenţa acelei adrese, dar şi faptul că trebuie plătită chiar şi apa utilizată de pompieri la stingerea incendiilor sau în alte diverse scopuri.

Lămuriri vizavi de adresa respectivă, dar mai ales de plata apei folosite la stingerea incendiilor, ne-a dat chiar directorul AquaCaraş, Nicolae Miu-Ciobanu. „Da, adresa respectivă există, a fost trimisă tuturor primăriilor. Apa trebuie plătită pentru că AquaCaraş o cumpără de la Apele Române, o tratează, o transportă până la hidranţii respectivi. Şi toate astea costă. Nu vom putea contoriza toţi hidranţii, dar măcar cei principali. Sigur că nu am vizat apa consumată de pompieri la stingerea incendiilor, Doamne fereşte, dar în spatele pompierilor se ascund hoţii de apă. În plus, multe primării folosesc apa de la hidranţi în alte scopuri, cum ar fi udatul florilor, drumurilor etc. Şi ca să fiu şi mai bine înţeles, am aflat că avem în judeţ ştranduri care se alimentează de la hidranţi şi nu plătesc apa nicăieri“, ne-a declarat şeful operatorului de apă.

Mai mult de atât, Nicolae Miu-Ciobanu a mai precizat că AquaCaraş se află într-o situaţie financiară atât de urâtă, încât orice pierdere de apă trebuie acoperită: „vreau să elimin toate posibilităţile prin care se fură apă. Da, hidranţii sunt pentru comunităţile locale, iar apa consumată trebuie plătită. Şi cred că de acum încolo primăriile, ca să nu plătească foarte mult, vor supraveghea hidranţii respectivi“.



Comentarii 4

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Copiii cu dificultati au fost fascinati de Hyperion
REŞIŢA - Sub semnul lui „Eminescu... în durata eternă“, Biblioteca Municipală a organizat un program pentru [...] mai multe »
De nervi, i-a spart luneta autoturismului
REŞIŢA - Un reşiţean de 23 de ani a ajuns să sune la 112 după ce a fost agresat de un cunoscut, care i-a spart [...] mai multe »
Eminescu, marele poet iubit si de tineri
REŞIŢA - Sub genericul „Eminescu şi România: o descoperire permanentă“, Biblioteca Judeţeană „Paul [...] mai multe »
Cele 2 milioane sunt bune, dar putine!
CARANSEBEŞ - Consilierii caransebeșeni au aprobat marți, pe repede înainte, alocarea a 2 milioane de lei din [...] mai multe »
Drumul catre Muntele Mic, iarasi cu probleme. Pe cine sa mai crezi?
MUNTELE MIC - Dacă încă de marți dimineața au apărut semnale că spre Muntele Mic nu se poate circula, după [...] mai multe »
Masina cautata in Italia, confiscata la Naidas
NAIDĂŞ - Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere Naidăș au prins un italian care conducea un [...] mai multe »
Vizita de dimineata de la spitalul din Caransebes, facuta de politisti si procurori!
CARANSEBEȘ - În ziua în care Consiliul Local aproba două milioane de lei pentru Spitalul Municipal de Urgență din [...] mai multe »
Cum a pupat Resita banii pentru Centrul Civic
REŞIŢA - Cine îndrăzneşte, primeşte, concluziona primarul Ioan Popa după ce ne-a povestit cum un invitat venit la [...] mai multe »
Hurduzeu: Sugerati sa facem reduceri de personal?
CARAŞ-SEVERIN - Asta i-a întrebat preşedintele Consiliului Judeţean pe consilierii liberali, la proiectele ce au [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou