Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Este vorba despre cele 60 de biciclete cu GPS cumpărate de municipalitate printr-un proiect derulat cu un partener sârb. Au fost puse la punct ultimele detalii pentru ca, în sfârşit, reşiţenii sau turiştii să se poată plimba gratuit, timp de patru ore, cu acest mijloc nepoluant, printr-un sistem de bike sharing. Vehiculele pe două roţi pot fi ridicate din Centru, de la Intim sau din Piaţa Tricolorului.

Pentru a putea folosi echipamentele, cei interesaţi trebuie să se înregistreze în sistem prin aplicația LINKA GO. Aplicația pentru deblocarea bicicletelor poate fi descărcată din Google Play și App Store. Pentru a crea contul, utilizatorul va trebui să furnizeze numele, prenumele, o adresă de email validă şi numărul de telefon. Utilizarea bicicletelor este gratuită, însă până acolo este necesară acceptarea termenilor şi condiţiilor impuse de aplicaţie şi de municipalitate, în calitate de administrator.

Ridicarea și returnarea echipamentelor se poate face de la oricare din cele patru stații de biciclete în regim self-service: două în Centrul Civic, respectiv câte una în staţia de la Intim şi în Piaţa Tricolorului.

„Durata unei sesiuni de utilizare este de maxim patru ore, după care trebuie returnate. Nereturnarea în cel mult 12 ore de la finalizarea sesiunii de utilizare se poate considera suspiciune de furt, iar în acest caz vor fi sesizate organele competente pentru începerea procedurilor legale de recuperare a echipamentului. În consecință, se va proceda la suspendarea contului emis pe numele utilizatorului până la soluționarea cauzei. Reactivarea contului se va face în termen de 24 de ore de la îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: organele competente nu au reținut în sarcina utilizatorului presupunerea rezonabilă privind intenția acestuia de a sustrage echipamentul; utilizatorul a returnat de bună voie echipamentul în starea în care l-a închiriat. Neîndeplinirea cumulativă a celor două condiții conduce, în mod automat, la anularea contului emis pe numele utilizatorului. În cazul în care se constată dispariția echipamentului, se va stabili cărui utilizator îi aparține responsabilitatea, iar acesta va trebui să achite «daune interese» reprezentând contravaloarea prețului total de achiziție al bicicletei şi costurile administrative de recuperare“, spun oficialii Primăriei Reşiţa.

Potrivit municipalităţii, bicicletele nu se pot utiliza sau închiria pentru transportul de pasageri; pentru transportul de substanțe inflamabile, explozive, toxice sau periculoase; pentru a participa la curse de biciclete; pentru a fi subînchiriate la terți; de persoane care sunt sub influența alcoolului sau drogurilor; în situații de vânt puternic sau furtuni.

Pe toată perioada de utilizare, bicicletele trebuie folosite în mod adecvat, fără intervenţii asupra stării tehnice sau a reglajelor. Ele pot fi utilizate între orele 8.00 şi 22.00, indiferent de zi, mai puţin în lunile de iarnă (cel puţin în perioada 1 noiembrie – 30 martie) sau atunci când condițiile meteo nu sunt favorabile.

„Bicicletele sunt echipate cu sistem de monitorizare GPS, iar beneficiarii acestui sistem sunt rugați să respecte și să trateze mijlocul de transport cu responsabilitate“, mai informează municipalitatea, care pune la dispoziţia celor care vor folosi aceste echipamente un număr de telefon pentru asistenţă: 0772-271-126.

A.M.