Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Din raţiuni economice, municipalitatea a ales să înfrumuseţeze oraşul cu plante perene, care sunt mai trainice şi care rodesc mai mulţi ani la rând.

În serele administrate de Primărie nu mai găsim panseluţe, şi nici petunii ori muşcate, aşa cum se întâmpla până de curând. În locul lor au fost plantate legume şi fructe, care vor ajunge pe mesele celor care servesc masa la Cantina Municipală. „Eu am oprit plantarea de panseluţe, din raţiuni financiare şi tehnice. Pe măsură ce salariile cresc în România, nu ne vom mai permite să plătim femei care să vină cu săpăliga, din lună în lună, să tot schimbe floricele. Acest lucru nu se întâmplă în Vest, se merge foarte mult pe plante perene, astfel încât să ai întreţinere minimală, de una – două intervenţii anuale. Şi atunci, în locul acelor faimoase panseluţe, am decis să plantăm castraveţi, roşii, ardei, şi ce au mai pus acolo colegii mei, nu ştiu să vă spun exact“, a mărturisit primarul Ioan Popa. În acest context, consilierii locali reşiţeni au suplimentat, în ultima şedinţă, activitatea desfăşurată în serele administrate de Primărie, prin Direcţia pentru Întreţinere şi Reparare a Patrimoniului Consiliului Local. Printre noile activităţi desfăşurate în sere se află şi cultivarea de legume şi fructe.

„Şi aveam această problemă, căci nu ştiam ce să facem cu legumele şi nici cum să le comercializăm. Şi, în acest context, am dat această hotărâre că putem planta legume şi fructe în aceste sere. Toate acestea vor ajunge, preponderent, pe mesele Cantinei Municipale, situată vizavi de sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, unde mănâncă copiii. În primul rând este vorba despre cei care stau în căminele de elevi, şi sunt câteva sute deja, şi cred că nu vor mai rămâne şi pentru alţii. Deci, s-a aprobat comercializarea acestor produse. Practic, trebuia să avem o modalitate prin care ele să iasă din sere şi să meargă spre o altă zonă“, a mai adăugat primarul Reşiţei.