Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – În cadrul campaniei naționale începută în această primăvară de Colegiul Național al Asistenților Sociali din România. Aflată în plină desfășurare, această campanie a ajuns și în județul nostru, în sala de ședințe a Palatului Administrativ având loc o conferință organizată de filiala Caraș-Severin a CNASR.

Tema propusă – „Provocări generatoare de bune practici în asistența socială“ a prilejuit prezentarea acestei profesii și exercitarea ei în România, punându-se accent pe competență, valoare, promovare, și reorganizare. La eveniment au participat asistenți sociali din județ, reprezentanți ai societății civile și ai ONG-urilor, Primăriei și Prefecturii, care s-au ridicat efectiv „în picioare“ în semn de recunoaștere a rolului asistentului social în societate.

Filiala cărășeană este condusă de conf. univ. dr. Lavinia Popp, prodecanul Facultății de Științe Sociale din cadrul Universității „Eftimie Murgu“, care tras un semnal de alarmă în legătură cu persoanele angajate în primării ca asistenți sociali, fără a avea calificarea sau competența necesară: „Nu există o specializare în cadrul Facultății de Științe Sociale care califică asistenți sociali de nivel superior, conform clasificării ocupațiilor din România. Din păcate, sunt multe primării de orașe, de comune, nu doar la noi în județ, ci și în toată țara unde, pe un post cu atribuții în asistența socială, lucrează persoane care nu au nici o legătură cu acest domeniu. Această conferință își dorește ca cei care au putere de decizie la nivelul administrației locale sau centrale să conștientizeze acest lucru și, pe viitor, să acrediteze serviciile sociale pe care le au. Acest lucru se poate realiza doar având asistenți sociali profesioniști înscriși în CNASR“.

Același mesaj a fost transmis și de către directorul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială, Elena Solomonesc: „Am adresat un cuvânt și un îndemn primarilor, pentru a angaja în primării pe posturile de asistent social persoane calificate în această meserie deoarece la nivelul județului Caraș-Severin doar în 18 primării de comune din cele 69 avem asistenți sociali, adică persoane calificate, iar la primăriile din cele opt orașe, dintr-un număr de 20 de asistenți sociali, 16 sunt în Reșița. Deci, celelalte orașe au un deficit major în aceste servicii de asistență socială. Sigur, sunt unele persoane cu alte profesii, care au suflet și dăruire și au rezultate excepționale în primării, chiar nefiind asistenți sociali, dar dacă avem și profesionalism, pe lângă suflet și dăruire, rezultatele vor fi cu atât mai bune“.

Schimbări în domeniul asistenței sociale

La conferință a participat și președintele CNASR, Doru Buzducea, care a făcut o declarație de presă: „Dorim redăm demnitatea asistentului social, să aducem în atenția autorităților publice locale nevoile din domeniul asistenței sociale și, mai cu seamă, statutul profesional al asistentului social din România. Scopul suprem al campaniei este acela de a promova și valoriza profesia de asistent social la nivel național. Desfășurăm evenimente în fiecare județ al țării, prin toate filialele noastre locale. Ne așteptăm la schimbări importante în ceea ce privește salarizarea în domeniul asistenței sociale, în ceea ce privește creșterea gradului de angajabilitate a absolvenților din domeniul asistenței sociale, la dezvoltarea infrastructurii, a logisticii, a serviciilor de sprijin și susținere a asistentului social la nivel local”.

De asemenea, vicepreședintele CNASR, Cristian Roșu a făcut o evaluare a situației existente la ora actuală în țară, precizând că în condițiile în care unul din doi copii din mediul rural, respectiv unul din trei la nivel național este afectat de sărăcie, iar unul din trei tineri cu vârste între 18 și 24 de ani trăiește în sărăcie, asistența socială trebuie să devină o prioritate națională, serviciile sociale fiind subdimensionate față de nevoile reale. El a prezentat proiectul „asistența socială V2.0“, o propunere ce vizează creșterea numărului de asistenți sociali care pot fi plătiți din bugetul central, local și din fonduri europene pentru investiția inițială și asigurarea bunei funcționări pe durata a 3 ani. Caravana „România în picioare pentru asistența socială“ va continua la alte sucursale din țară.