Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – De pe urma războiului dintre francezii de la Carrefour şi nemţii de la Lidl, coşurile reşiţenilor ar putea avea de câştigat.

În sfârşit, a venit şi 19 iulie, ziua tăcutei inaugurări a noului Lidl de la CET. Spun „tăcută“ pentru că nimeni n-a anunţat nimic, dar cine a vrut să ştie, a aflat oricum. Am găsit magazinul plin. De marfă, de lume, de angajaţi. Majoritatea cumpărătorilor au preferat coşurile mari, lucru care n-ar putea crea probleme ca în vechiul magazin de pe Valea Domanului. Spun asta pentru că, întâmplător, doi cumpăratori s-au oprit cu coşurile unul în dreptul celuilalt, iar printre ei a mai fost loc să treacă altcineva cu un coş. Casele sunt mult mai aerate, tot şapte la număr, ca la vechiul Lidl, însă nu sunt câte două, lipite spate-n spate.

Minunea – care sperăm să nu treacă după trei zile – e că aproape toate cele şapte case erau deschise, chiar şi la vreo cinci ceasuri de la deschidere. Spre deosebire de vechiul magazin, unde (tot minune!) erau trei case deschise la ora prânzului. Trei! Printre vizibil mai puţinii clienţi, în vechiul magazin am putut remarca încă doi angajaţi de care trăgea toată lumea.

În rest, cam acelaşi lucru, doar că brutăria e la un pas de intrare. În rest, toate cam la fel, doar că acum, la început, rafturile din spate nu prea mai aveau preţuri de alte culori decât roşii. Mai nimic alb, deloc verde. Totul la extraofertă. Şi chiar dacă nu le am cu preţurile, am putut face câteva mici constatări.

Cu o zi înainte, au mirosit ceva francezii de la Carrefour-ul din Centru că nemţii de la Lidl îşi vor aduce banane ieftine, aşa că au rupt gura târgului cu o ofertă cum demult n-a mai văzut Reşiţa: 2,99 lei bananele. Cam verzi, ce-i drept, dar erau expuse pe un stand special care îţi zgâria privirea, ieşind cu mult în faţa liniei obişnuite a raionului şi a caselor de marcat. Iar reşiţenii atât le-au ocolit, până a doua zi n-a mai rămas nimic. La marea inaugurare, bananierii n-au ofertat nimic mai ieftin la noul Lidl, care ne-a rupt buzunarele cu produse de bio sau de tip baby holbând privirile cumpărătorilor, la un preţ de 5,25 sau 5,99 de lei. Vechiul Lidl de pe Valea Domanului, însă, rupea gura târgului cu un preţ de 6,99 de lei la sortimentul baby, dar aveau şi banane obişnuite, dar la un preţ cu un leu mai ridicat decât la Carrefour.

Ei, bine, să lăsăm bananele deoparte şi să trecem la pepeni. În ziua deschiderii noului Lidl, Carrefour-ul de la Nera i-a pus în locul bananelor vândute, la un preţ de 0,75 de lei kilogramul. Noul magazin, care promitea mari reduceri de preţuri la legume-fructe, îl oferea cu unul imbatabil de… 0,74 de lei. Dar cât să mai razi la preţ şi din cojile de lubeniţă? La vechiul Lidl de lângă Finanţe, pepenii erau… nepreţuiţi. Am întâlnit cumpărători care, întrebaţi vizavi de preţ, spuneau că-i iau la 0,99 lei, cât scria la raft. Doar că preţul de acolo era pentru… porumbul de fiert. Legat de oferte, cel puţin deocamdată, noul magazin are şi câteva în plus faţă de celelalte ale retailerului german. Iar programul e pe placul matinalilor, de luni, până sâmbătă, de la 7.30, până la 22, iar duminica – între 8.00 şi 20.00.

Tot la capitolul diferenţe, între vechiul şi noul magazin Lidl, la primul, la toaletă ajungi după ce treci de casele de marcat, la ieşire. La cel nou, de oricâte ori treci pe la intrare, găseşti cel puţin un nedumerit care nu ştie cum să intre la toaletă. Probabil, iniţial, nemţii n-au proiectat facilitatea pentru muritorii de rând, intrarea făcându-se pe bază de cod de acces.

Chiar dacă suntem pe malurile Bârzavei, civilizaţia a cerut-o, astfel că şi noi, gloata, avem voie acolo, iar codul de acces a fost trecut pe o coală lipită pe perete. Numai că… „1, 2, 3, 4, dar nu merge!“, exclama unul dintre clienţi, fiind preluat de un angajat dotat cu nelipsita cască bluetooth, care şi-a făcut apariţia pentru a rezolva problema.

În parcare, se vede că suntem tot noi, reşiţenii care trecem şi pe la Kaufland. Chiar dacă locurile sunt clar delimitate, există cineva, chiar pe drumul de acces, care parchează paralel cu marcajele, în afara acestora, blocând jumătate din drum. Aşa că, din vina lui, circulaţia se face alternativ, pe o singură bandă. Tot la intrare există şi două locuri pentru vehicule electrice şi o staţie specială de încărcare, însă deja unul dintre locuri era ocupat de o maşină deloc electrică al cărui şofer n-a mai vrut să ardă gazul de pomană în căutarea altui loc liber. Urmează locurile pentru cei defavorizaţi, lângă care am remarcat şi unul marcat „mama şi copilul“. Pe el îşi gara maşina un tânăr cunoscut în târg pentru că se ocupă de tractări, pe scaunul din dreapta sa aflându-se o tânără. Probabil „mămica“ din marcajul special.

Alt detaliu ar fi cele cel puţin patru treceri de pietoni pe care le întâlneşti în cale, o dată la intrare, a doua oară la ieşirea de pe noua platformă comercială. Plus că atunci când ieşi pe Bulevardul Revoluţiei, e musai s-o faci la dreapta, pentru în faţă e interzis. La fel e şi următoarea arteră, cei din partea de sus a oraşului putându-se duce acasă abia pe strada Gratz, pe la Generală 6.

Ca o concluzie, magazinul e unul nou, aerul e pozitiv, reşiţenii din zona Luncă şi Moroasa au, în sfârşit, la doi paşi de casă, un retailer german care le oferă, în aceeaşi plasă, cam tot ce le trebuie. Plus că urmează Kaufland-ul, iar concurenţa ar putea prinde bine şi cumpărătorului reşiţean, privat de ofertele Timişoarei.