Reactualizat la:

In Parcul Industrial nu mai pedaleaza nimeni

In Parcul Industrial nu mai pedaleaza nimeni
Scris de Antoniu Mocanu - REŞIŢA – Fie că vorbim despre problema investiţiilor, despre cea a parcărilor sau despre funicular, potrivit declaraţiilor oficiale, luna aceasta, toate vor deveni istorie…

 (4 comentarii)

Rectifica

După atâtea zbateri şi dezbateri, problemele legate de investiţii, de parcări sau de funicular, extrem de importante pentru viaţa şi imaginea urbei, au ajuns atât de uzate încât abia dacă mai pot capta atenţia cuiva. Aleşii urbei s-au gândit totuşi la ele înainte de a gusta sarmalele Crăciunului, însă doar pentru a le amâna până după vacanţă. Şi dacă e să ne luăm după declaraţiile oficiale, zilele acestea ar trebui să fie unele de foc pentru Reşiţa, pentru că acum se vor trage sforile pentru parcările private, pentru ridicarea maşinilor parcate necorespunzător, dar şi pentru funicular.

Vizavi de Zona Industrială Valea Ţerovei, a continuat lungul şir al întâlnirilor cu potenţiali investitori, dar fără rezultate notabile, însă în ianuarie aleşii urbei vor trebui să decidă ce se va întâmpla cu cele 5,5 hectare alocate iniţial proiectului Sport City. „Am avut întâlniri cu patronii de firme, câţiva şi-au deschis puncte de lucru la Reşiţa, dar cred totuşi că este prea puţin. Nu cred că Reşiţa are o vină majoră prin faptul că nu are nici aeroport, nici drum european, nici oameni importanţi şi influenţi care să atragă aici investitori. Ar trebui clarificat cu acel posibil investitor care a blocat în zona centrală 5,5 hectare“, a precizat primarul Reşiţei, Mihai Stepanescu.

Legat de soarta funicularului, atât aleşii urbei, cât şi cetăţenii, vor fi invitaţi luna aceasta să se mai pronunţe o dată, în cadrul unei noi dezbateri publice, apoi printr-un nou act administrativ. „Colegii consilieri vor trebui să se pronunţe dacă îl achiziţionăm cu acelaşi preţ cu care actualul proprietar l-a cumpărat sau nu. Eu nu mă pronunţ, dar ştiu că am obligaţia să pun în aplicare acea sentinţă definitivă care obligă primarul să demoleze funicularul“, a mai spus primarul.

Totuşi, Mihai Stepanescu a precizat că nu îşi doreşte demolarea obiectivului, ci preluarea şi realizarea de investiţii prin bani atraşi. Iar dacă municipalitatea îl va prelua, reşiţenii nu vor vedea pe el nici birturi cu podea transparentă, şi nici birouri luxoase cu vederi panoramice deasupra urbei. Asta pentru că obiectivul cu însemnătate pentru trecutul istoric industrial al Reşiţei va deveni o simplă alee de promenadă pentru nostalgici. Şi asta numai dacă se vor găsi banii necesari…



Comentarii 4

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Atracţia nudă a minunii cinetice
REŞIŢA - Artezienele Reşiţei au fost nu o dată în centrul atenţiei, fie prin electoralele spumante care le [...] mai multe »
Trei kosovari, opriţi la frontieră
CARAŞ-SEVERIN - Cei trei au fost prinşi în miez de noapte de poliţiştii de frontieră orăviţeni, la aproximativ [...] mai multe »
Dunca cere avize pentru iarnă, deși e sceptic că le va și primi
MUNTELE MIC - Omul de afaceri timișorean, unul dintre cei mai importanți investitori din turismul cărășean, se [...] mai multe »
Una din patru şcoli cărăşene n-are autorizaţie
CARAŞ-SEVERIN - Şi lipsesc atât autorizaţia sanitară de funcţionare, cât şi cea de securitate la incendiu. Este [...] mai multe »
La Caransebeș, conductele de apă se sparg mai ceva ca baloanele
CARANSEBEŞ - Cititorii JCS și Caon.ro continuă să ne trimită imagini cu străzile Caransebeșului pe care apa curge [...] mai multe »
Verdictul rectificării bugetare, așteptat cu înfrigurare
CARAŞ-SEVERIN - La sfârşitul lunii august, primăriile vor primi bani în urma rectificării bugetare. Sumele [...] mai multe »
De la Dorel, la Strâmbă-Canale de Reşiţa
REŞIŢA - Un Strâmbă-Canale a fost reclamat, zilele trecute, într-o postare pe Facebook a fostului arhitect al [...] mai multe »
A lovit o femeie și a fugit de la locul accidentului
REȘIȚA - S-a întâmplat duminică, în jurul orei 18, pe str. Rândul Trei din Reșița, unde s-a produs un accident [...] mai multe »
Cine butonează, rămâne fără permis
CARAŞ-SEVERIN - Fără telefoane sau alte dispozitive mobile, capabile de înregistrare sau redare text, foto sau [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou