Reactualizat la:

In memoriam Laurentiu Iancu

In memoriam Laurentiu Iancu
CARANSEBEŞ – La un an de la dispariția prematură a celui care a fost dirijorul Orchestrei „Doina Banatului“ din Caransebeş, foştii colaboratori îi aduc un omagiu.

Rectifica

Consiliul Judeţean Caraş-Severin, prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiționale, şi Casa de Cultură „George Suru“ din Caransebeş organizează un spectacol în amintirea profesorului şi dirijorului Laurenţiu Iancu. Evenimentul va avea loc joi, 6 martie, începând cu ora 17.00, în sala de spectacole a Casei de Cultură „George Suru“ din municipiul de pe Timiș şi Sebeș. Spectacolul va fi susținut de Ansamblul „Semenicul“, al Centrului Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin. Vor urca pe scenă soliștii vocali Ramona Viţa, Nicu Novac, Traian Barbu, Titian Puichiţă, Delia Mirabela, Maria Garaş, Felicia Stoian şi Ştefan Isac.

Născut în 9 iunie 1957, în Azuga (judeţul Prahova), Laurențiu Iancu face şcoala la Braşov, iar după absolvirea clasei a XII-a urmează Conservatorul „Ciprian Porumbescu“ din Bucureşti, Facultatea Pedagogie instrumentală, muzicologie, dirijat. În anul 1981 este repartizat la Şcoala de Muzică şi Arte Plastice din Caransebeș, ca profesor de vioară. Zece ani mai târziu, devine director al acestei școli, funcție pe care a deținut-o până anul trecut în martie, când a murit la vârsta de 55 de ani.

Prin măiestria sa dirijorală, a ridicat valoarea artistică a Ansamblului „Semenicul“ (Reşiţa), „Floare Bănăţeană“ (Caransebeş), „Balada Cernei“ (Băile Herculane), „Iedera“ (Oţelu Roşu), „Bocşana“ (Bocşa) şi „Sfinxul Bănăţean“ (Topleţ), formaţii artistice ce au dat spectacole în mai toate oraşele din ţară.

Roxana Bălan Nafiru



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Povestea „Simfoniei lichide“ din Centrul Reşiţei în imagini alb-negru
REŞIŢA - Realizarea celei mai frumoase fântâni monumentale din România, opera sculptorului Constantin Lucaci, a [...] mai multe »
Se lucrează la fațada de la „C.D. Loga”
CARANSEBEȘ - De mai bine de o lună de zile, constructorii timișoreni care au câștigat licitația s-au pus pe treabă! mai multe »
Lucrurile nu stau extraordinar de rău
REŞIŢA - Spunea prefectul judeţului, vorbind despre detaliile care trebuie puse la punct până sună clopoţelul. [...] mai multe »
Pompierii cărăşeni intervin tot cu pliciurile
CARAŞ-SEVERIN - Chiar şi aşa, salvatorii au făcut faţă cu bine, inclusiv în cazul incendiilor izbucnite în zone [...] mai multe »
E mai greu cu comunitățile defavorizate
CARANSEBEŞ - Aceasta este concluzia dialogului dintre primarul Felix Borcean și reprezentanții Instituției [...] mai multe »
Patru arme, ridicate de la trei cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - Cele patru arme şi muniţia aferentă au fost ridicate de la domiciliul a trei persoane, cu vârste [...] mai multe »
Problema alunecărilor de teren din judeţ s-ar putea rezolva
REŞIŢA - Prefectul Matei Lupu speră ca cel puţin două lucrări importante să fie cuprinse în finanţare în acest [...] mai multe »
Mistreții amenință serios agricultorii din Biniș…
BINIȘ - ...însă unii nu se dau bătuţi şi continuă să facă ce ştiu mai bine. Ba mai mult, dacă oamenii ar [...] mai multe »
Puţină sudoare pentru bănuţii de asistat social
REŞIŢA - Şi în această lună, câteva persoane care primesc ajutorul minim garantat de la stat, au fost la muncă [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou