REŞIŢA – Şi asta o demonstrează proiectele, din diverse zone, duse la bun sfârşit cu bani europeni.
Timp de patru zile, o caravană a Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit străbate judeţul în lung şi-n lat, pentru a prezenta publicului larg o parte din proiectele publice şi private implementate cu succes în Caraş-Severin între anii 2007 şi 2013.
Scopul acestei campanii naţionale pe care APDRP o promovează până în luna august sub sloganul „Împreună creştem satul românesc!” este acela de a creşte absorbţia fondurilor europene în viitorul exerciţiu financiar 2014-2020. „Puterea exemplului pozitiv este întotdeauna mult mai importantă decât orice altă promovare. De aceea a fost gândită la nivel naţional construcţia unei reţele de multiplicatori de informaţii, care să aducă la cunoştinţa tinerilor întreprinzători orice informaţie legată de fondurile europene şi dezvoltarea rurală, precum şi să prezinte în fiecare judeţ câte 10 exemple de proiecte de bună practică”, ne-a declarat directorul Oficiului Judeţean al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Caraş-Severin, Nicolae Verindeanu.
În periplul său prin judeţ, caravana APDRP s-a oprit marţi la Oraviţa şi în Clisura Dunării, vizitând aici două locaţii: o pensiune la Berzasca, ridicată cu fonduri europene şi finalizată în acest an, şi o fermă vegetală, ai cărei proprietari au accesat Măsura 112 – „Modernizarea exploataţiilor agricole”, pentru achiziţionarea de maşini şi utilaje agricole necesare fluxului de producţie.
Miercuri, caravana a poposit pe valea Pogăniciului, în comuna Vermeş. Aici, prin accesarea Măsurii 322, s-a reuşit modernizarea infrastructurii locale. „Am finalizat acest proiect în urmă cu doi ani. El a cuprins modernizarea reţelei stradale (8,7 km de străzi interioare asfaltate, 11 km de trotuare, 280 de podeţe, trei poduri şi rigole), extinderea şi dotarea Căminului cultural din localitate, acest lucru însemnând patru camere pentru oaspeţi, amfiteatru, sală Biblionet, club, terasă, grupuri sanitare, bucătărie dotată şi utilată corespunzător”, a declarat primarul comunei Vermeş, Ion Iacob Damian.
Deşi drumul până aici nu a fost uşor, primarul spune că proiectele realizate cu bani de la Uniunea Europeană sunt sigure. „Banii nu vin uşor, dar odată semnat contractul de finanţare ai siguranţa că-ţi duci proiectul până la capăt. Nu acelaşi lucru se întâmpă şi în cazul lucrărilor realizate cu fonduri de la Guvern. Pentru a reuşi trebuie, în primul rând, să fii serios, dar şi să ai în spate o echipă care să te sprijine şi să se implice în tot ceea ce face, iar eu am la primărie oameni minunaţi, tineri calificaţi, care-şi cunosc meseria”, a precizat edilul din Vermeş.
Caravana APDRP a mai vizitat miercuri şi o exploataţie agricolă din zona Măureni, care a reuşit să contracteze în 2012 suma de 8.448.406 de lei, pentru achiziţionarea de utilaje agricole, precum şi o fermă de păsări şi o fabrică de produse crud-uscate din zona Bocşa, care în 2011 şi-au retehnologizat fluxul de producţie şi şi-au adaptat tehnologia la normele europene.
Periplul caravanei APDRP în judeţ se va încheia vineri după-amiaza în localitatea Armeniş, cu vizitarea altor două proiecte realizate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.
Roxana Bălan Nafiru