Reactualizat la:

In interesul copiilor, spre linistea parintilor

In interesul copiilor, spre linistea parintilor
REŞIŢA – Un club de tradiție în municipiul de pe Bârzava este și Gloria Reșița. La gruparea sportivă din cartierul Lunca Bârzavei activează mai multe grupe de copii și juniori, o pepinieră pentru viitorul fotbalului reșițean.

Rectifica

Una dintre aceste grupe este cea pregătită de profesorul Radoiță Iovanovici. Această grupă a evoluat în acest sezon în Campionatul de Fotbal al Juniorilor E, jucători cu vârsta de 11 ani și mai mici, ajungând până în finala județeană, pierdută în fața concitadinei Metalul Reșița.

Micii fotbaliști de la Gloria Reșița au făcut parte din Grupa a II-a, pe care au dominat-o autoritar, câștigând toate cele 24 de meciuri pe care le-au disputat. Elevii lui Radoiță Iovanovici s-au calificat cu punctaj maxim în finala județeană a Juniorilor E, având un atac de invidiat, cu 147 de goluri marcate, precum și o apărare bună, cu doar 15 goluri primite în 24 de meciuri.

„Mă bucur că am avut aceste rezultate în acest sezon și sper să continuăm pe aceeași linie și în perioada următoare, a spus prof. Radoiță Iovanovici. Nu am depășit faza județeană, dar zic că am lăsat o impresie bună la nivelul juniorilor E. Vom urca la o categorie superioară de vârstă, la Juniori D, va fi ceva nou pentru băieți, pentru că vor evolua pe tot terenul, la Juniori E meciurile fiind pe jumătate de teren.” O grupare mică, dar cu oameni inimoși, Gloria Reșița reprezintă și ea un punct de interes pentru copiii care se visează fotbaliști. De altfel, și sloganul clubului Gloria, lansat de președintele Pavel Aghescu, este unul elocvent: „În interesul copiilor, spre liniștea părinților.”

Pentru că aici există interes pentru formarea acestor grupe de copii, pentru inițierea în sportul rege, fotbalul, cel mai îndrăgit pe întreaga planetă. De ce nu, și Gloria Reșița se poate înscrie între cluburile sportive ce pot da pe viitor mari performeri. Poate și un sprijin pentru o bază materială modernă ar fi de bun augur pentru acești copii.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Vaidasigan: Pe 29 august vom simți pe pielea noastră ce înseamnă Liga Națională
REȘIȚA - Handbaliștii reșițeni au încheiat seria meciurilor amicale, iar acum așteaptă cu nerăbdare startul [...] mai multe »
Nu este nicio legătură între CSM Reșița și Sportul Snagov
REȘIȚA - Consilierul local Hadrian Popescu și președintele Cristi Bobar au explicat faptul că între CSM Reșița [...] mai multe »
Laura Rus, din nou la națională
CARAȘ-SEVERIN - Fotbalista din Bocșa a fost convocată din nou la naționala de senioare a României. Laura Rus a [...] mai multe »
Lucian Dobre, planuri mari cu ACS Mundo Reșița
REȘIȚA - Antrenorul Lucian Dobre are planuri mari cu ACS Mundo, club care are deja filiale atât în Reșița, cât [...] mai multe »
ACS Banat Girls caută junioare
REȘIȚA - ACS Banat Girls Reșița organizează joi, 22 august, de la ora 16, pe stadionul Gloria, o acțiune de [...] mai multe »
Handbaliștii, pregătiți pentru Liga Națională
REȘIȚA - CSM Reșița a disputat la finalul săptămânii trecute ultimele două meciuri amicale înainte de startul [...] mai multe »
Leo Doană: Avem un început de sezon peste așteptări
REȘIȚA - După succesul cu 3-1 în fața echipei Pandurii Târgu Jiu, antrenorul Leontin Doană consideră că acest [...] mai multe »
CSM Reșița, victorie fără emoții cu Pandurii Tg. Jiu
REȘIȚA - CSM Reșița a câștigat sâmbătă, 17 august, cu scorul de 3-1, partida cu Pandurii Târgu Jiu, într-un [...] mai multe »
CSU Reșița continuă pregătirea specifică
REȘIȚA - Handbalistele de la CSU Reșița s-au întors din cantonamentul de la mare și continuă pregătirea la Sala [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou