Proiectul EFICA – „Practica și consilierea școlară – Instrumente eficiente pentru orientarea în carieră a tinerilor’’ implementat de Inspectoratul Școlar Județean Caraș Severin în parteneriat cu Colegiul Național C.D. Loga din Caransebeș vizează 3 obiective majore: oferirea de servicii de consiliere de specialitate pentru orientarea corectă în carieră a elevilor de liceu, stagii de practică performante la agenți economici și pregătire practică prin metoda inovativă ,,firma de exercițiu’’.
Pe parcursul a 17 luni de implementare, serviciile de consiliere furnizate în proiect de echipa de 6 consilieri sub îndrumarea unui coordonator au vizat consilierea și orientarea profesională a 480 elevi din anii terminali din învățământul preuniversitar din județul Caraș Severin, oferind posibilitatea acestora de a lua decizii informate și corecte cu privire la continuarea studiilor și/sau integrarea pe piața muncii. Scopul consilierii şi orientării şcolare şi profesionale a urmărit dezvoltarea personală a elevului bazată pe autocunoaştere în vederea luării unei decizii informate privind cariera, ca expresie a îmbinării activităţilor de consiliere cu stagiile curente de practică și cele prin firma de exercițiu.
Activitatea de consiliere și orientare profesională din cadrul proiectului s-a desfășurat sub formă de: consiliere de grup, consiliere individuală, consiliere în cadrul stagiilor de practică și firmelor de exercițiu, oferind absolvenților de liceu oportunitatea de a-și alege traseul profesional în funcție atât de propria personalitate, de abilitățile, interesele și valorile sale cât și în funcție de dinamica pieței muncii.
Serviciile de consiliere au fost proiectate și furnizate pe mai multe etape, astfel:
-
Evaluarea elevilor pe platforma profesionalăși cu instrumente complementare. În această etapă elevii au fost evaluaţi pe platforma profesională achiziţionată în cadrul proiectului – CCP Intranet – și cu un set de 6 instrumente de evaluare complementară, instrumente utile pentru completarea profilului ocupaţional generat de evaluarea computerizată, respectiv: Stilul de comunicare, Motivaţia pentru muncă, Stilul decizional, Inventarul abilităţilor transferabile, Tipul de personalitate şi profesiile adecvate, Tipuri de inteligenţe multiple. Platforma a suprapus rezultatele obținute de fiecare elev din grupul ţintă în urma autoevaluării, iar rezultatele au fost coroborate de către cei 6 Experți de Consiliere Profesională cu rezultatele evaluării prin instrumente complementare şi cu evaluarea/monitorizarea din perioada de desfăşurare a stagiilor de practică. La finalul etapei a fost realizat Raportul de carieră.
-
Evaluarea/monitorizarea/observarea elevilor pe perioada stagiilor de practică sau a activităţilor din firmele de exerciţiu. Această monitorizare a implicat atât observarea directă a elevilor în timpul desfăşurării activităţilor, cât şi discuţii cu îndrumătorii de practică. Informaţiile colectate au fost consemnate în Fişade observare a practicantului pe parcursul stagiului de practică, fișă care conţine informaţii referitoare la abilităţile elevului:abilităţi de bază, abilităţi de relaţionare, abilităţi manuale, abilităţi de planificare.Informaţiile relevante din aceste fişe au fost coroborate cu informaţiile obţinute în urma evaluării computerizate şi a prelucrării informaţiilor colectate cu ajutorul instrumentelor complementare.
-
Procesul de consiliere individuală şi de orientare profesională. În cadrul acestei activități, fiecare elevdin grupul ţintă a primit Raportul de carieră elaborat de experții consilieri, în baza căruia elevii, sub îndrumare asistată,au luat Decizia informată de carieră și împreună cu experții de specialitate au construit Proiectul de carieră.
La finalul activității de consiliere, toți cei 480 de elevi din grupul țintă care au desfășurat activitățile de consiliere au primit Proiectul de carieră și un document numit Referințe, care va deveni o anexă a CV-ului și va fi certificat atât de Expertul de Consiliere Profesională cât şi de managerul de proiect.
De asemenea, pe parcursul proiectului au fost elaborate de către echipa de Experți Consiliere Profesională materiale informative despre consiliere care au fost postate pe pagina de campanie la www.cs-efica.ro/consiliere, astfel încât importanța consilierii și orientării profesionale să fie făcută cunoscută cât mai multor elevi din județul Caraș Severin.
Platforma online de consiliere care a fost achiziționată în proiect și utilizată pentru testarea elevilor și pagina de campanie sunt principalele instrumente care vor asigura sustenabilitatea proiectului pe componenta consiliere, după încetarea finanțării. Platforma de consiliere va rămâne operațională și după finalizarea proiectului și va servi în continuare pentru testarea altor elevi,astfel încât aceștia să poată lua decizii informate privind continuarea studiilor sau dobândirea unui loc de muncă. Astfel, prin consolidarea serviciului de consiliere și orientare profesională, elevii vor avea acces și în viitor la asistență avizată care le va asigura sprijinul necesar în orientarea spre acea arie de exercitare a profesiei potrivite ca și rută de carieră.
Beneficiile resimțite de elevii din EFICA pe parcursul orelor de consiliere sunt notabile. După cum declara unul dintre elevii participanți la această activitate, „Discuţiile din cadrul orelor de consiliere despre stima de sine, respect, succes personal şi succes profesional, ajutorul pe care l-am primit pe perioada practicii de la tutore, dezbaterile la care am participat, toate mi-au deschis ochii şi am început să privesc spre viitor.” (Dragomir Christine, Liceul Tehnologic „Dacia” Caransebeş)
Proiectul a debutat în 28 aprilie 2014 și se va finaliza în 27 noiembrie 2015 fiind cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Investește în oameni!
Pentru detalii:
Georgeta Lumei, Expert Informare și Publicitate
0721 888 402
Titlu proiect: „Practica și consilierea școlară – Instrumente eficiente pentru orientarea în carieră a tinerilor’’
Cod proiect: POSDRU/161/2.1/G/138176
Beneficiar: Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin