Reactualizat la:

In bratele unei familii iubitoare

In bratele unei familii iubitoare
Scris de Flavius Rotariu - CARAŞ-SEVERIN – Cinci cereri de adopţie depuse anul trecut în județ sunt în curs de evaluare în acest an.

Rectifica

În cea mai recentă şedinţă a Consiliului Judeţean a fost prezentat raportul pe anul trecut al Comisiei pentru Protecţia Copilului. În ceea ce priveşte componenta adopţiilor, pe parcursul anului trecut au fost instrumentate 161 de cazuri. Dintre acestea, 71 au fost preluate în scopul deschiderii procedurii adopţiei interne, iar 17 au fost evaluate în vederea eliberării atestatului de persoană sau familie adoptatoare. Din cele din urmă, pentru zece solicitări, directorul DGASPC a emis tot atâtea dispoziţii privind eliberarea atestatului de apt de adopţie, iar cinci sunt şi anul acesta în curs de evaluare. Totuşi, pentru două solicitări s-a decis neînceperea evaluării din cauză că nu erau îndeplinite condiţiile în vederea obţinerii atestatului respectiv.

„Au fost 51 de cazuri în perioada de monitorizare trimestrială post – adopţie, alte opt cazuri se aflau în perioada de monitorizare bilunară ca urmare a încredinţării în vederea adopţiei, iar alte 14 au fost clasate ca urmare a finalizării monitorizării. Specialiştii Serviciului de Adopţii şi Postadopţii au susţinut în faţa instanţelor şase adopţii internaţionale şi şase dosare depuse pentru modificarea măsurilor de protecţie specială“, se precizează în raportul amintit. Referitor la încetarea măsurilor de protecţie specială a plasamentului, aceasta a fost operată pentru 138 de beneficiari, în 51 de cazuri pentru că beneficiarii au împlinit vârsta prevăzută de lege, în 44 de cazuri s-a decis reintegrarea în familie şi în 43 de cazuri a încetat măsura de protecţie specială din alte cauze (deces, adopţie, declinare etc).



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Zi lucratoare pentru permanenta
CARAŞ-SEVERIN - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor şi Serviciul [...] mai multe »
Tarife intrate la apa
REȘIȚA - Aleşii urbei au modificat unele dintre taxele speciale practicate pentru serviciile prestate de Complexul de [...] mai multe »
La perchezitii, s-au numarat si tigarile
CARANSEBEȘ - Opt percheziţii domiciliare la persoane bănuite că ar face contrabandă cu ţigări au fost puse în [...] mai multe »
Rujeola a facut a doua victima
CARAŞ-SEVERIN - Un băieţel din Gherteniş, în vârstă de doar opt luni, a murit de rujeolă, vineri, la un spital [...] mai multe »
Vremea si-a facut mendrele in judet
CARAŞ-SEVERIN - Anul trecut a fost unul bogat în evenimente neplăcute, fiind înregistrate peste 300 de atenționări [...] mai multe »
Nu vrei cu banii jos? Platesti cu cardul…
CARANSEBEȘ - Contribuabilii din municipiul de pe Timiș și Sebeș au de-acum posibilitatea achitării taxelor şi [...] mai multe »
De ce atat? Pentru ca asa trebuie…
REȘIȚA - Tarifele care vor fi practicate de deponeul ecologic de la Lupac, odată ce acesta va fi dat în funcțiune, [...] mai multe »
Se lucreaza doar pentru morti
REȘIȚA - Chiar dacă zilele de 23 şi 24 ianuarie sunt libere pentru sectorul public, decesele trebuie înregistrate [...] mai multe »
Doi topografi au murit la Herculane
BĂILE HERCULANE - Un posibil accident de muncă în urma căruia au murit doi topometriști s-a produs în stațiunea [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou