Caraş-Severin, Romania

Orice început de an este pavat cu așteptări. De la noi, de la cei dragi, de la cei din jur, de la cei care ne conduc.

Personal, şi în acest an, ca întotdeauna, am cele mai multe așteptări de la mine. Aş vrea să nu-mi mai irosesc timpul cu lucruri ce nu merită şi cu oameni care nu știu să spună „mulțumesc“, iar la finele lui 2016 să mă surprind plăcut pe mine că nu m-am dezamăgit.

De la cei din jurul meu, oameni dragi și apropiați, vreau mai multă atitudine pozitivă și constructivă, respect pentru ceea ce fac și mai puțină superficialitate. Este minimul a ceea ce poți aștepta de la cei de lângă tine, fie ei prieteni, colegi, amici sau rude. De cerut nu cer nimănui mai mult decât fac eu, iar dacă cineva face mai mult decât mine, și mi se întâmplă să am în viața mea și astfel de oameni, îi transform în exemple. Sunt oamenii în fața cărora cuvântul „mulțumesc“ pălește.

Aș vrea ca în acest an în Caraș-Severin să se întâmple multe lucruri bune şi să nu mai văd atâta încrâncenare. Mi-e teamă că dacă nu renunțăm la a tot arăta cu degetul, rămânem agățați de trecut și vom avea tendința să căutăm vinovați şi pentru norii de afară. Aș vrea responsabilitate din partea celor care se implică în domeniile ce hotărăsc direcția Banatului montan, iar cei care dau din gură fără să se implice în ceva şi care nu își asumă responsabilități să fie cât mai puțini. Parcă aș vrea să dispară breasla celor puși să stigmatizeze și a celor care se pricep la toate…

România ar putea începe din 2016 să depășească stadiul de expresie a țării lucrului bine făcut. Lucrurile din țara asta pot să fie făcute bine numai de noi, însă nu vom face acest pas spre bine cât timp cât nu mai lucrăm pământul pentru că e mai rentabil să îl lucrăm pe cel al francezilor, cât timp învățăm medicina pentru sănătatea suedezilor sau nemților sau cât timp ne gândim doar la faptul că odraslele au viitor doar în Austria, țara ai căror bătrâni îi îngrijim. Şi ar mai fi multe de spus. Dar vreau în primul rând ca România să nu mai fie țara spectacolelor ieftine, a egoismului excesiv, a comportamentelor lipsite de bun simț, a promisiunilor deșarte.

Vreau ca 2016 să fie o competiție cu noi şi pentru noi, nu împotriva noastră.

 

Sursa foto: adabasini.com