Reactualizat la:

Impozite mai mari pentru resitenii rau-platnici

Impozite mai mari pentru resitenii rau-platnici
Scris de Roxana Bălan Nafiru - REŞIŢA – Impozitele și taxele datorate bugetului local, aferente semestrului II, fără majorări de întârziere se mai pot plăti doar până la 1 octombrie. Începând din 2 octombrie, pentru debitele restante se vor calcula majorări în cuantum de 1% pe lună sau fracție de lună potrivit prevederilor Legii 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Menţionăm că există mai multe modalităţi de plată a impozitelor şi taxelor locale: în numerar sau cu cardul bancar, la ghişeele Direcţiei Impozite şi Taxe fiind acceptate atât cardurile de debit cât și cele de credit; prin mandat poștal; prin virament bancar cu ordin de plată; online, prin intermediul cardului bancar. Acest tip de plată se poate face prin intermediul platformei GHIȘEUL.RO. Astfel, contribuabilul accesează platforma, unde i se generează un user name și o parolă pe care, ulterior, acesta poate să o personalizeze. Astfel, plata se poate face din orice loc, prin simpla accesare a acestei platforme, unde va putea vizualiza oricând impozitele și taxele pe care le are de plată și va putea alege ce plată face și suma pe care o achită.

Cei care optează pentru metoda clasică, aceea de a se prezenta la casieriile Direcţiei Impozite şi Taxe, o pot face după următorul program: Corpul II (Piața 1 Decembrie 1918, nr. 9), Luni şi Marţi – între 8.00 şi 16.00; Miercuri – de la 8.00 la 18.00; Joi – între 8.00 şi 16.00, iar Vineri – de la 8.00 la 13.30. Corpul IV (B-dul Republicii, nr. 18), Luni, Marţi şi Miercuri – de la 8.00 la 16.00, Joi – de la 8.00 la 18.00, iar Vineri, de la 8.00 la 13.30.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Întâlnirea de suflet a constructorilor veterani
REŞIŢA - Chiar dacă, din păcate, rândurile constructorilor care au pus umărul la înălţarea celor mai importante [...] mai multe »
Doi reținuți în cazul scandalului din Catanga
REȘIȚA - Lucrătorii Poliției Municipiului Reșița au continuat astăzi cercetările în cazul sesizat prin 112 în [...] mai multe »
Aleşii judeţului au „constatat“: Ardeţ nu mai conduce Muzeul din Caransebeş!
CARAŞ-SEVERIN - Dincolo de acuzele că decizia ar fi una politică stă o evaluare în urma căreia arheologul Adrian [...] mai multe »
S-au rătăcit cu vitele pe munte
CARAŞ-SEVERIN - Trei persoane care doreau să ducă o cireadă de vaci pe munte au anunțat joi seară, în jurul orei [...] mai multe »
Reşiţa a investit în prima şcoală de rezervă
REŞIŢA - Peste 300.000 de lei, atât valorează lucrările la un fost liceu, actualmente corp al universităţii, [...] mai multe »
Ne vedem duminică, la vot!
CARAŞ-SEVERIN - Aşa îşi încheia prefectul judeţului, Matei Lupu, cuvintele după una dintre şedinţele de lucru [...] mai multe »
Neamţul va vota la Bozovici
CARAŞ-SEVERIN - Şi, culmea, nici nu va lua buletine pentru Referendum, ci doar pentru Europarlamentare. Este vorba [...] mai multe »
Caraşul şi-a deschis „Porţile Poeziei“ pentru a noua oară
REŞIŢA - Momentul festiv al deschiderii celei de-a IX-a ediţii a Festivalului Internaţional „Porţile Poeziei“ [...] mai multe »
De ce nu intră autobuzul în staţie?
REȘIȚA - După prânz, ora 15.45... staţia de autobuz din faţa Agenţiei de Șomaj. De ce nu intră autobuzul în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou