Reactualizat la:

Impozit specific, din prima zi a noului an

Impozit specific, din prima zi a noului an
Scris de F.R. -
CARAŞ-SEVERIN – O serie de măsuri trebuiau să intre în vigoare de la 1 ianuarie, dar au fost amânate. Printre acestea, legea ce prevede obligativitatea retailerilor de a comercializa produse româneşti în proporţie de cel puţin 51%, legea insolvenţei persoanelor fizice, stoparea scutirilor de impozit pe profitul reinvestit. Totuşi, de la 1 ianuarie, agenţii economici din domeniul turistic – atât în domeniul cazare cât şi alimentație publică – vor achita un impozit specific, indiferent de mărimea cifrei de afaceri și de nivelul profitului înregistrat.

Rectifica

Impozitul va fi calculat în funcţie de suprafaţa afacerii, localitatea în care se desfăşoară şi alte variabile. Potrivit avocatnet, din ianuarie 2017, vor fi obligaţi la plata impozitului specific acei contribuabili care, la finalul anului în curs, vor avea înscrisă în actele constitutive, ca activitate principală sau secundară, una dintre următoarele activităţi corespunzătoare codurilor CAEN: 5510 – ,,Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare”; 5520 – ,,Facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată”; 5530 – ,,Parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere’’; 5590 – ,,Alte servicii de cazare”; 5610 – ,,Restaurante’’; 5621 – ,,Activităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimente”; 5629 – ,,Alte servicii de alimentaţie n.c.a.”; 5630 – ,,Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor”.
În cazul în care, în cursul unui an, un contribuabil intră în inactivitate temporară înscrisă în Registrul Comerţului sau în registrul ţinut de instanţele judecătoreşti competente, după caz, acesta va rămâne în sistemul de impunere specific şi nu va mai datora impozitul specific începând cu semestrul următor. Declararea şi plata impozitului specific se vor efectua semestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare semestrului pentru care se datorează impozitul. Astfel, suma de plată va reprezenta o jumătate din impozitul specific anual. Persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit urmează să comunice organelor fiscale teritoriale aplicarea impozitului specific, până la data de 31 martie inclusiv a anului pentru care se plăteşte impozitul specific. În cazul în care, la data de 31 decembrie, inclusiv, firmele nu mai îndeplinesc condiţiile obligatorii pentru plata impozitului specific, atunci vor comunica organelor fiscale teritoriale ieşirea din acest sistem de impunere, până la data de 31 martie inclusiv a anului următor.


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
S-au saturat! Protest al soferilor exasperati de drumurile din Valea Almajului
BOZOVICI - Zeci de șoferi din Valea Almăjului au protestat la Bozovici, duminică la prânz, față de situația [...] mai multe »
Casa Muncitoreasca reinvie! Dar nu pentru spectacole, ci pentru Cadastru
REŞIŢA - Pe terenul pe care până în 2002 a funcţionat Casa Muncitorească, Oficiul de Cadastru și Publicitate [...] mai multe »
Doua sculpturi de la Caransebes au ajuns la castel
CARANSEBEȘ - Nu orice castel, ci este vorba despre Castelul Cantacuzino din Buşteni, care găzduieşte până în 24 [...] mai multe »
Caras-Severinul, in coada clasamentului ofertelor de munca
CARAȘ-SEVERIN - Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, judeţul Caraş-Severin a intrat în a [...] mai multe »
Primul examen scris pentru absolventii de liceu
CARAŞ-SEVERIN - Probele scrise ale examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2018, încep luni, [...] mai multe »
Lugojean accidentat pe Muntele Mic
MUNTELE MIC - S-a întâmplat sâmbătă, după festivitatea de premiere a competiției sportive „Muntele Mic Vertical [...] mai multe »
Contestatiile nu au schimbat procentul notelor peste cinci
CARAŞ-SEVERIN - Rezultatele finale la Evaluarea Naţională au fost afişate, iar procentul absolvenţilor de gimnaziu [...] mai multe »
Tabugan nu vrea un ALDE de mana a doua
REŞIŢA - Deputatul cărăşean este noul preşedinte al ALDE Caraş-Severin, Ionela Kovacs rămânând [...] mai multe »
Parada fustelor pe bicicleta
REŞIŢA - Asociaţia Bike Attack invită doamnele şi domnişoarele la o plimbare cu bicicleta. Evenimentul „Skirt [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou