Pentru Congres, alternativele sunt la fel de sumbre: dacă acceptă să continue să se împrumute, se amână doar sfârşitul. Cel târziu anul viitor, datoria SUA va depăşi PIB-ul, şi până la urmă tot la faliment va ajunge. Iar dacă nu acceptă, acesta are loc acum. Situaţie oarecum similară cu cea a ţării noastre, doar că, dacă România se prăbuşeşte, vor plânge doar românii. Imaginaţi-vă însă cel mai important stat din lume în incapacitate de plată. Şi, odată cu el, restul lumii. Ca şi la noi, şi în SUA preşedintele e cel văzut responsabil.
Însă, spre deosebire de români, americanii greşesc. Dacă nu în ceea ce priveşte funcţia, măcar în ceea ce priveşte persoana, pentru că lista experimentelor economice de dreapta de la Casa Albă e lungă.
În 1971, Richard Nixon a transformat moneda americană într-o simplă bucată de hârtie, „garantată“ doar de cât de bine ar merge economia SUA, după ce a anulat convertibilitatea dolarului în aur. În 1986, Ronald Reagan a luat greul taxelor de pe umerii celor bogaţi (mutându-l clandestin pe cei ai clasei de mijloc), reuşind totodată să scape de sub control pentru totdeauna şi datoria publică a SUA (de la 900 de miliarde la 2.800 de miliarde doar în timpul mandatului său – şi i-a zis „prosperitate de dreapta“).
Mai recent, Bill Clinton şi George W. Bush au dat mână liberă economiei bazate pe speculaţii. Primul a semnat în 1999 Gramm–Leach–Bliley Act, ce anula părţi ale Legii Bancare din 1933 (Glass-Steagall Act), cea care interzicea unirea băncilor comerciale cu cele de investiţii, promovând astfel canalizarea banilor către jocurile riscante de bursă. Proces dus apoi la perfecţiune de deregularizările promovate de către urmaşul său, G.W. Bush. Obama doar a venit când cheful s-a terminat şi plăteşte acum consumaţia altora. De ce? Poate pentru că e negru şi idealist.
Dincolo de orice alt răspuns, dacă o criză economică plecată din SUA a făcut ravagii, vă puteţi imagina ce ar însemna falimentul SUA? Prăbuşirea economiei americane înseamnă prăbuşirea întregii economii globale, adică apocalipsa despre care vorbea Obama.
Nina Curiţa